Familie renegată de rude, adăpostită la Centrul Maternal

Administrator

O tînără și doi copii, rămași pe drumuri și renegați de rude, au fost internați ieri la Centrul Maternal al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău. „Cazul lui P. M. și al copiilor ei, în vîrstă de două luni, respectiv doi ani, ne-a fost semnalat de Primăria Itești. Deoarece părinții, din comuna Roșiori, nici nu vor să audă de ea, femeia a venit la Itești în speranța să-și facă un rost cu sprijinul localnicilor cu care s-a împrietenit. Echipa de intervenție a găsit-o însă aciuată într-o locuință dărăpănată, murdară, fără utilități sau mobilier, ale cărei ziduri fuseseră transformate în veceu pentru trecători. Mama nu vrea sub nici o formă să se despartă de copii, astfel că s-a decis găzduirea lor temporară la Centrul Maternal. Sperăm acum la o mobilizare a autorităților locale și a comunității, pentru a-i scoate pe acești oameni din impas”, a declarat directorul adjunct al DGASPC, Sorin Bîrlădeanu. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.