BULUC LA BUCLUC

Administrator

S-a răzbunat pe aparatul de poker

Florin CRĂCIUN

• Ziua de joi a fost una complet lipsită de noroc pentru un tînăr băcăuan. Pentru că tot era în vacanță, Ion P., în vîrstă de 18 ani, a intrat în agenția loto de pe strada Republicii din municipiu, și s-a apucat de jucat poker la aparatele electronice. Supărat pentru că a greșit un pariu, tînărul a început să lovescă mașinăria. Pentru a-l mai liniști a fost nevoie de intervenția polițiștilor de la Secția 2, care i-au întocmit dosar penal pentru distrugere. Totodată, tînărul va trebui să achite și contravaloarea prejudiciului, care se ridică la 1.500 de lei.

• Două persoane au încercat zadarnic să păcălească sistemul acustic de avertizare din două complexe comerciale din Bacău. La Metro, Vasile P., de 30 de ani, a încercat să iasă cu un dozator de alimente, pe care nu l-a plătit, în timp ce la Selgros, Elena A., de 25 de ani, și-a ascuns sub fustă o lenjerie de pat și două huse, în valoare totală de 210 lei. Ambii „comercianți” sînt cercetați penal, sub acuzația de furt.

• Un șofer s-a ales cu dosar penal și a rămas pieton după ce s-a urcat la volan ușor amețit. Francisc P., de 31 de ani, a fost prins de polițiști în timp ce conducea Fordul său prin Bacău, cu o valoare a alcoolemiei de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
asă cu un dozator de alimente, pe care nu l-a plătit, în timp ce la Selgros, Elena

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.