„Avem în față o nouă ediție de campionat al cărui start, cred eu, nu trebuia amînat. Și acum este caniculă, iar aceasta va fi principala noastră adversară în meciul de astăzi”, și-a început Cristi Popovici micul discurs de la conferința de presă de ieri, după care a continuat: „Vom avea în față o echipă care în sezonul trecut a furnizat marea suspriză de a cîștiga seria. Cît despre noi, ne propunem să jucăm mai bine decît în campionatul trecut. Există o anumită omogenitate a lotului și este normal să ne așteptăm la rezultate bune. Despre Delta știu că au pierdut trei jucători, vîrfurile de atac Nanu și Ciobanu care au înscris 36 de goluri, precum și mijlocașul Cîju, plecat la Gloria Bistrița. Prea multe nu ar fi de spus. Mai știu că au apărut nume noi, probabil din zonă, dar și că au avut în probe niște sîrbi. Au o echipă cu mare încredere în disponibilitățile ei. Sper să nu mai pierdem puncte nemeritat. Primul «11» va fi cel din meciul amical cu Dunărea Galați, cu excepția lui Mavriche care va fi înlocuit cu Spiridon”. (Marius AMBROZIE)Cîju, plecat la Gloria Bistrița. Prea multe nu ar fi de spus. Mai știu că au apărut num
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.