Consemnări

Un om de la malul mării

Eugen VERMAN

în Constanța există, pentru oamenii locului, dar și pentru „musafiri”, cum e, anual, cazul meu, plaja numită „Modern”. De unde locuiește Georgeta, fiica mea, ajungi cu autobuzul numărul 5. Sau, cum spun cei din cartier, „cu traseul”. Ei bine, și în această vară, „cu traseul” am ajuns și am plecat și eu aproape două săptămîni, la-de la „Modern”. E o plajă largă, luminoasă; de sus, de pe faleză, marea, albastră, sidefiu de albastră, se pierde la orizont, cîte o navă te face să privești îndelung silueta ei, pînă dispare, ca o nălucă, în ceața la fel de sidefie, pe nesfîrșitele cărări ale pajiștii de ape. Cobor scările, ocolesc cu grijă șanțurile croite de apele tumultuoase ale ploii din ultimele două zile și iau în primire o bucată de plajă cît să încăpem, pe două prosoape de baie, eu și soția. Numai aici îi poți înțelege pe Ovidiu sau pe Eminescu, numai aici simți bucuria nesfîrșitului!… în ce mă privește – după ce mă înfurii bine pe cei care aruncă peste tot bidoane de plastic, hîrtii, cutii de bere ori de suc, deși pe plajă se găsesc la tot pasul pubele pentru gunoaie de toate felurile – mă arunc în apa din golf, aici adîncimea fiind imediată, numai bună pentru un fost înotător care, încă, se mai respectă, mă zbengui cam o jumătate de ceas, după care merg lîngă pescari și-i privesc cu o anume înțelegere, pentru că nici eu nu prind mai nimic în bălțile mele din Bacău. „Nu mai e, domnule, pește ca altădată… Vedeți limba aceea de pămînt, acolo pescuiam eu cînd eram copil. Prindeam și chefal, și guvide și hanus…, ce nu prindeam ! Acum, pînă și peștele a plecat de la noi…”.Omul e brunet – așa-s majoritatea oamenilor de la malul mării -, cu puțină chelie, e cam trecut de prima tinerețe, dar e drept, voinic, cu ochii negri, întrebători. âl cheamă Tony, așa-mi zice, și a împlinit chiar acum, pe 7 august, 58 de ani. Se nimerește să privim, amîndoi, la un pescar care aruncă și nu prinde nimic. Și eu și el trăim un adevărat sentiment de frustrare cînd omul acela scoate undița goală, iar cînd, în sfîrșit, se prinde ceva, iar peștele fuge sub o stîncă și cînd pescarul, la o trăsătură mai fermă, rămîne fără cîrlig și plumb, chiar că oftăm și eu și Tony și înjurăm mai ceva decît omul care, după ce-și strînge undița, pleacă spășit acasă. Rămînem amîndoi și-i ascult, cu interes și o vădită părere de rău, povestea. Tony, născut în Constanța, în apropierea malului mării, n-a ajuns marinar, deși, ca aproape toți din clasa lui, tare și-a mai dorit acest lucru! Dar a avut probleme cu sănătatea, era slab și debil, cert e că, acum, își face singur trei fiole cu insulină pe zi. „Diabetul., domnule, diabetul. Parșivă boală! Dar am muncit așa… Am fost peste treizeci de ani tehnician la Avicola. Ai auzit de Avicola Constanța? Nu a fost de talia Avicolei din Bacău, acolo era unul Plăcintă, he, he, cred că l-ai cunoscut, la noi toți vorbeau de el. Dar ce să lungesc vorba: exact pe 7 august anul trecut, de ziua mea – împlineam 57 de ani – am primit înștiințare că am fost trecut în șomaj! Adevărul e că totul se ducea de rîpă. S-a furat ca în codru. Șefii, mai ales, furau. încît și noi, ăștia mai mici, am discutat, bine, bine, da’ noi nu furăm nimic? Și am pus ba o chiuvetă deoparte, ba un motoraș, ba o sculă de lăcătușerie… Adio, Avicola Constanța nu mai e! La 57 de ani am fost trimis pe drumuri. Ce fac acum? Ei bine, sînt paznic, am avut prieteni, că și eu am știut să fiu om la timpul meu. Acum îs în concediu…”.
… M-am despărțit de domnul Tony pe plajă. A plecat la „cearceaful” lui, unde-l aștepta una din fetele sale, căci spunea că are două fete și un băiat. Dar nu înainte de a mă lăuda – de parcă eu aș fi avut vreo contribuție – că avicola mea, din Bacău, încă există, lucru pe care el îl trăiește tot timpul, pentru că la magazinele mari din Constanța găsește tot felul de produse – de la pui la ruladă de pasăre – marcate Agricola Bacău.
I-am mulțumit… Eminescu, numai aici simți bucuria nesfîrșitului!… în ce mă privește – după ce mă înfurii bine pe cei care aruncă pe

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!