Jurnalele web și literatura
Dan PERȘA
Blogul (jurnalul pe Internet al oricui vrea să țină un jurnal public) nu e un „întreg”, ci are o desfășurare secvențială. Scrii azi o însemnare, mîine alta – și aștepți vizitatori, eventual comentatori. Mi-am făcut blogul crezînd că el poate să facă vizibile, unui segment de oameni pasionați de literatură, cărțile mele – o treabă la care se gîndește orice scriitor. Nu cred însă că mi-am făcut cititori mai mulți datorită blogului. însă blogul mi-a folosit pentru că am putut vizita alte bloguri, de unde mi-am dat seama de un lucru care altfel mi-ar fi fost cu totul inaccesibil: cine sînt cititorii de astăzi, care e orizontul lor de așteptare și, mai ales, care e nivelul lor de lectură. Și nu pot spune că n-am fost dezamăgit. Cele mai multe bloguri literare sînt mai degrabă aflări în treabă decît eforturi de a cunoaște și a face cunoscută literatura. în mod sigur și viziunea mea e un pic pervertită, pentru că am lucrat ani de zile la mulțime de reviste culturale și aș fi vrut ca blogurile să fie, folosind specificul și atributele lor, la nivelul unei reviste culturale. Adică să urmărească nu doar ce e la modă, cărțile cărora li se face reclamă, ci să încerce o selecție, dar din întreaga noastră literatură. însă blogerii care comentează literatura, citesc doar ce li se recomandă de editorii interesați să vîndă și, în felul acesta, participă la corupția valorilor literare. Literatura română ar părea, în perspectiva lor, alcătuită din cei 1-2 scriitori la modă (adică mai bine promovați de cercurile de autoritate literară, ce se adună în jurul USR și a vreo 1-2 edituri). Ori sînt, har Domnului, sute de scriitori și dintre aceștia, există cîteva zeci de înaltă clasă. Cred că „normalitatea” se va obține atunci cînd toți acești scriitori se vor afla în atenția publicului și vor fi comentați în egală măsură, cititorii căutînd (și fiind capabili să descopere), la fiecare, ce este original. De aceea prefer nu blogurile cititorilor, de care am fost interesat la început, ci pe ale scriitorilor și ale criticilor mai mult sau mai puțin consacrați. Ei au o perspectivă mult mai largă asupra literaturii care se scrie la noi și ei știu că o carte a unui scriitor român oferă cititorului ceva ce niciodată o traducere nu va reuși să-i ofere: un nivel estetic, stilistic și lexical pe care traducerile nu au cum le înfățișa. Blogul pe care mi-aș dori să-l văd făcut de cineva, e unul care să preia idee de acum cîțiva ani a revistei „Cuvîntul”, care făcea, însă prin critici autorizați, o selecție lunară de carte pe domenii, în urma căreia se ajungea la un top anual. Dar blogurile sînt prea „democratice” pentru a se putea crea un blog de acest soi. ic și lexical pe care traducerile nu au cum le înfățișa. Blogul pe care mi-aș dori să-l
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.