Ne-au tăiat porția de droguri

Administrator

Ovidiu PAULIUC

Gata! S-au dus sptămînile de optimism și bunăstare. S-au dus săptămînile în care am visat cum plecăm fericiți de la serviciu, trîntind ușa în urma noastră, eventual înjurînd șeful. Săptămînile în care am visat cum conducem decapotabila pe țărmurile Mediteranei, în care am întocmit planurile vilei de la poalele pădurii, cu gazon și piscină. S-au dus speranțele că ne vom achita în avans datoriile la bănci sau cămătari, în care am sperat că vom face vreo donație sau ne vom ferici familiile. Iar tot acest gol lăsat în urmă este fiindcă s-a dus drogul pe care Loteria Națională ni le-a oferit atîta vreme, în cantitate tot mai mare, pînă cînd a ajuns să ia mințile și celor mai sceptici români. Și ce-a mai combătut Lazarus teoria probabilităților! Și ce bilet complex a jucat Ogică, încît a găsit destui fraieri de la care să strîngă un miliard de lei ca să îl verse în contul călărășeanului.
Nu că aș apăra Loteria, dar și în Statele Unite ale Americii s-a găsit un norocos abia zilele acestea, după trei luni în care s-au tot adunat bani de la jucători. Ce-i drept, potul a urcat acolo la 118 milioane de dolari, proporțional cu diferența dintre ei și noi. Pe de altă parte, se știe cum s-au făcut șmecherii cu bani din loterii, dar stați liniștiți, că nu la noi. în Marea Britanie, în anii celui de-al doilea război mondial, Loteria Națională furniza reporturi după reporturi, în mod intenționat, pentru că asta îi făcea pe cetățeni să mai uite de teroarea bombardamentelor și de nevoile curente. La noi, din cîte explică șefii Loteriei, reporturile se adună pentru că majoritatea românilor nu au bani decît pentru variante simple, care dau șanse de cîștig reduse. Se spune că se joacă mai mult în Moldova decît în Banat, pentru că aici oamenii sînt mai săraci, iar dorința de a scăpa de mizerie aduce a înverșunare. Rămîne însă de întrebat de ce, dacă e atît de sărac, se înghesuie românul să joace numai cînd potul atinge sume amețitoare, iar atunci cînd se cîștigă cinci-șase miliarde, la agențiile Loto bate vîntul? De cîteva luni încoace, dezamăgirea a ros cam trei milioane de români săptămînal. în fiecare duminică, pe la șapte seara, visurile se spulberau. Ultima duminică, dezamăgirea a fost și mai cruntă. S-a isprăvit drogul. „Să fi dat cîte puțin la toți, nu așa, doar la unul singur!”, striga ieri un dezamăgit. Nu-i nimic! De duminica viitoare începe iar inocularea drogului. Puțin cîte puțin, săptămînă de săptămînă. Chiar dacă statistica spune că numai 17% dintre clienții Loteriei Naționale au cîștigat vreodată. Nu-i nimic, ieșim noi din rîndul celorlalți 83%! Avem în față încă alte cîteva săptămîni de vis!decît pentru variante simple, care dau șanse de cîștig reduse. Se spune că se joacă mai mult în Moldova decît în Banat,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.