Cronică plastică

Administrator

Elena și Bianca, două aripi

Violeta SAVU

Elena Lupașcu și Bianca Rotaru sînt două tinere pictorițe ale căror lucrări pline de sensibilitate, emoție și culoare își așteaptă vizitatorii, iubitorii de artă și frumos la Galeriile Frunzetti. Elena și Bianca, născute în 1982, iarna, dar la diferență de 9 luni, au în ceea ce privește cariera artistică un destin comun. Ele au studiat împreună, au absolvit același liceu („George Apostu” la Bacău, în 2001), aceeași facultate („Arte Plastice” la Iași, în 2005) dar la secții diferite. Bianca radiază un amestec de fragilitate, sobrietate și mister, în mod paradoxal alegerea ei s-a situat într-o zonă a picturii ce presupune forță spirituală și anume artă murală. Deopotrivă surprinde și opțiunea ce a făcut-o Elena – fire caldă, senină și visătoare – s-a specializat în grafică, o ramură în care precizia este obligatorie.
La deschiderea expoziției, cele două frumuseți ale tinerei arte băcăuane au fost prezentate cu o notă de delicatețe dar și cu multă încredere și încurajări, de cea care le-a fost profesoară, artista Cristina Ciobanu. Cu modestia ce o caracterizează, argumentînd că „nu esta critic de artă”, Cristina Ciobanu a surprins esențialul, a descris aerul în care zboară cele „două aripi”: „emoția picturală”, „culoarea curată”. S-a remarcat că este dificil să separi pe o pictoriță de cealaltă, ele se completează reciproc, dar Cristina Ciobanu le-a prezis că într-un viitor apropiat, ele se vor îndrepta în direcții diferite.
Într-adevăr multe dintre tablouri, mai ales cele ce se potrivesc cu titlul expoziției „Il nastro azzuro” (titlu dat de o lucrare semnată de Bianca) par a fi lucrate dimpreună, ceea ce te incită și mai mult să afli cam ce anume le-ar diferenția. În tablourile complementare, Bianca folosește o culoare mai rece și redă o atmosferă meditativă, iar Elena prin culori vii, luminoase, revelează căldură sufletească. Însăși titlurile tablourilor sugerează aceasta: „Poarta sărutului”, „Ma jolie”, „Briza”, „Ploi”, „Regească”, „Somnul”. Vă invităm pe dumneavostră să le despărțiți.
Ar mai fi de spus că pînă și numele ce le poartă aceste două fete talentate sînt sugestive pentru amprenta lor personală: numele „Bianca” provine din cuvîntul francez „blanc” și înseamnă „alb” – simbol al sincerității, iar „Elena” e un nume grecesc și înseamnă „rază de soare” iar purtătoarea ei este o prezență „solară”.
Dionis Pușcuță – președintele Filialei Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici le-a urat mult succes și le-a încredințat că își pune toată speranța ca ele să treacă de „furcile caudine” de la București și să intre în familia UAP-ului. ť >Ŕ˘nf®Ą7&8î Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.