Primăria orașului Tîrgu Ocna a lansat, pe sistemul electronic de achiziții publice, licitația în vederea întocmirii documentației tehnice la proiectul „Gestionarea și colectarea selectivă a deșeurilor în zona turistică Tîrgu Ocna”. „Acest proiect s-a născut din dorința locuitorilor de a beneficia de o zonă turistică ecologizată la nivel european. Acesta prevede, pe lîngă construirea celor 114 platforme cu containere pentru colectare selectivă și achiziționarea unei prese pentru balotarea ambalajelor ca și unor gunoiere de mare capacitate. Platforme vor mai fi amplasate și în cele două localități partenere ale proiectului, Pîrgărești și Tîrgu Trotuș. Pentru licitația care va avea loc pe 30 august, am primit deja două oferte din partea unor firme specializate”, ne-a declarat Maria Stan, consilier în cadrul Primăriei. Proiectul are o durată de implementare de doi ani, iar valoarea investiției se ridică la 540.000 de euro, din care 420.000 de euro reprezintă fonduri europene. (Romulus Dan BUSNEA)n cadrul Primăriei. Proiectul are o durată de implementare de doi ani, iar
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.