Oră de satiră

Belferul contemporan

Vasile PRUTEANU

Grea viață e și asta de om bogat, filozofa domnul Haralambie Resteu, aflat la o șuetă cu prietenii. De la bogat tot omul așteaptă să-i dai. Săracul nu dă nimănui nimic, nici nimeni nu-i cere. Pe bogat grijile îl copleșesc, cheltuielile se înmulțesc pe zi ce trece, viața și-o petrece alergînd mereu după bani. Uite, eu mi-am făcut averea repede-repejor din speculă și mișmașuri.
– De aia ți se zice că ești o scumpetie?, întrebă madam Tița Surcel.
– Probabil că da. Dar arătați-mi voi un om sărac în stare de așa ceva. Eu îi compătimesc pe sărmani, nu pentru sărăcia lor, ci pentru caracterul lor. Se îmbracă prost, au case incomode, mobilele le sînt dintre cele mai ieftine și nefuncționale. Arătați-mi voi un sărac bine îmbrăcat și locuind într-o vilă luxoasă, elegant mobilată și-l mănînc fript. Și nu numai atît. Săracilor nu le place cultura. N-ai să vezi un sărac cu o carte în mînă, la un concert sau la un muzeu. Preferă o figurină de ipsos în locul unui Praxiteles sau Brîncuși, o cromolitografie cu vaci sau lebede lîngă podețul unei gîrle în locul unei capodopere de pictură, o manea în locul unui preludiu de Bach. Distracțiile săracilor sînt cît se poate de grosiere: băutura, chefurile, partidele de table și rummy, boxul sau alte divertismente de prost gust. Astea nu sînt costisitoare, nu-i așa? Mai mult, săracii urăsc natura. Nu călătoresc de la munte la mare, nu ies din cartierele lor fetide. Schimbarea anotimpurilor îi lasă indiferenți. Nu fug de căldură nici de frig prin stațiuni litorale sau montane. Se duc la ștrandul orășenesc sau preferă balconul blocului. Nu catadicsesc să cheltuie nici un bănuț pentru confortul lor. Au, ca să zic așa, perversități voluntare, înnăscute, nu pot fi educați.
– Dar de săteni, de țărani ce zici?
– Pe ei îi respectă lumea. Sînt talpa țării. âi invidiază toți, dar nimeni nu le-ar lua locul. Cine vrea să devină „talpă”, tocmai cînd a ajuns „cap”, „moț” prin politică? Dar, săraci sînt și ei. Nu se îngrijesc măcar de sănătatea lor. Se expun cu indiferență tuturor intemperiilor, nu-și cumpără medicamente, nu se duc la sanatorii din cauza pasiunii lor absurde de a nu lipsi vreo zi de pe ogor. Oricît li s-ar recomanda avantajele frumuseții, luxului, culturii și concediilor în stațiuni sau străinătate, refuză ca nu cumva să cheltuiască vreun ban.
– Poate că nu-l au – zise nea Fănel Otic – și tocmai asta-i cauza acestor diferențe atît de stranii dintre bogați și săraci, ca și a faptului că aceștia din urmă nu-i iubesc deloc pe cei dintîi, oricîte „predici” li s-ar ține și oricîtă repulsie s-ar ascunde în modul lor de trai. Dar, spune-mi, te rog, de ce crezi că viața de bogat e grea, dacă asta de sărac nu-i deloc de invidiat?
– Pentru că tot timpul bogatului e dedicat afacerilor: alergătură, negocieri, licitații, bătaie pentru politică, consum nervos, spaimă de hoți, de concurență etc. Bătaie de cap mai mare nu se poate. Asta anulează tot pasivul vieții tale deficitare de om bogat. Săracul nu cunoaște aceste nenorociri. Cel mult numai una: aceea de a nu avea ce să mănînce. Cu toate astea, jumătatea săracă a omenirii ar trebui stîrpită, pentru că poluează cealaltă parte mai civilizată, mai avută. Deocamdată numai jumtate…altă soluție nu-i.
– Tu în care jumătate intri?, îl întrebă Nae Grumazanu.
– în cea care a scăpat de blestemul biblic de a-și cîștiga pîinea cu sudoarea frunții.
– Dacă ar fi să stîrpim ceva din omenire, apoi tocmai cea scăpată de blestemul biblic ar trebui stîrpită. Deocamdată nu e cazul nici cu jumătatea săracă, nici cu cea bogată, remarcă Petrache Obadă.ult numai una: aceea de a nu avea ce să mănînce. Cu toate astea, jumăt

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!