Autoritățile dau astăzi startul la procesul de aderare a populației la fondurile de pensii administrate privat, numite și „pilonul II”. în esență, conform legii, sînt obligate să se înscrie în noul sistem persoanele cu vîrsta maximă de 35 de ani și care contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat (sistemul public de pensii), în timp ce pentru persoanele între 35 și 45 de ani înscrierea este facultativă. în cazul primei categorii, aderarea se va desfășura pe parcursul următoarelor patru luni, cei care nu s-au înscris la un fond pînă la data de 17 ianuarie 2008 fiind repartizați în mod aleatoriu de către Casa Națională de Pensii. Beneficiarii nu vor plăti nimic în plus pentru noua pensie, aceasta fiind formată prin redirecționarea, pentru început, a două dintre cele nouă procente și jumătate ale contribuției la sistemul public. „Vom oferi o garanție pilonului II și anume virarea la termen a celor doi la sută indiferent dacă unitățile angajatoare și-au plătit sau nu contribuția la noi. Asta înseamnă o muncă în condiții mai stricte a funcționarilor în această direcție și o disciplinare a angajatorilor în ce privește depunerea declarațiilor nominale (cu evidența nominală a salariaților și a obligațiilor de plată către asigurările sociale). Vom aplica unităților care nu-și depun la termen aceste declarații amenzi între 1.500 și 6.000 de lei și vom sesiza situația Agenției Naționale de Administrare Fiscală”, a declarat Liviu Crețu, directorul Casei Județene de Pensii (CJP) Bacău. Oricine dorește mai multe informații despre pensiile private le poate găsi ușor pe internet, la adrese precum www.pensii-private.eu, www.pensiiprivate.org, www.legeapensiilor.com, www.pensiaprivata.com, www.pensieprivata.info, www.pensii-private-online.ro, http://pensii-private.info, www.pensie-privata.ro, www.csspp.ro, www.pensiionline.ro, www.europensia.ro, www.ghiseuldepensii.ro sau www.pensii-private-pilon.ro. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.