Eugen VERMAN
„Dacă ar fi trăit, tata ar fi împlinit, acum, pe 15 septembrie, o sută de ani… Dar, chiar și așa, îi facem ziua… Ne întîlnim, noi, cei patru frați care mai trăim, cu familiile, și îl comemorăm. El ne-a făcut, a muncit pentru noi de ne-a văzut, pe toți, la casele noastre, și a muncit din greu, după cum știi… ” Asta îmi spune prietenul meu, maistrul mecanic Lică Ciobanu, pe care-l întîlnesc vineri dimineață, cu o zi înainte ca tatăl său să fi împlinit o sută de ani. Eu l-am cunoscut pe nenea Spiridon Costică Ciobanu, era, cu mulți ani în urmă, meșter la Uzina Metalurgică din Bacău, mi se pare că am și scris, la vremea aceea, despre el. Dar, mai bine aveam să-l cunosc atunci cînd Lică m-a invitat la ei acasă, în satul Măgura, casă de țară, primitoare, cochetă chiar, cu cămăruțele acelea cu perdeluțe făcute de mînă și flori la ferestre, și atît de calde, cu grădina din spate care ducea la pîrîu… Nenea Spiridon Costică Ciobanu era, de-acuma, pensionar, era un om nu prea înalt și nici gras, fața – cuminte, expresivă – radiind bunătate, dar față ce vorbea și de munca lui de o viață acolo, la turnătoria fabricii, în aerul acela sufocant și în căldura aceea dogorîtoare… Și mai era și tante Maria, soția lui, femeia care, de fapt, născuse și crescuse cei șase băieți ai lor – Constantin, Ioan, Aurel, Vasile, Gheorghe și Lică – doi aveau să moară mai devreme, din nefericire; era tipul mamei de la țară, o cumințenie adîncă se desprindea din toată făptura ei, parcă era ivită dintr-o cadră de icoană, cu trăsături ale feții fine, cu ochii aceia buni, blajini, cu bucuria ce i se citea pe față cînd veneam, pe-acolo, eu și soția mea și fetele mele… De obicei erau acasă și doi dintre băieții lor – Aurel, pe care-l cunoșteam destul de bine, și Lică, cel care ne aștepta, că la invitația lui veneam, adică prietenul meu, mecanic la tipografie, apoi soția lui Lică, Maria, lucra, atunci, la „Confecția”, și cele două fetițe ale lor, Lavinia și Carmen, eleve în școala primară… Era tare frumos și tare bine mă simțeam acolo, în acest sat, care e Măgura, din coasta Bacăului… Fiu al satului, nenea Spiridon Costică Ciobanu era respectat de toți consătenii lui, om cuminte, cu „scaun la cap”, cum îl știau ei, meșter de bază acolo, în Bacău, la Metalurgica… Și uite cum au mai trecut anii…! într-o zi, Lică mi-a zis că ” tata a murit „, era tare supărat, tata avea vreo 75 de ani atunci, putea să mai trăiască, sigur că putea să mai trăiască… Și iar s-a scurs vremea, și, cînd m-am întîlnit, din nou, cu prietenul meu, am aflat, de la el, de data aceea cu bucurie, că fata cea mare și cea mică sînt studente, apoi, că Lavinia e ingineră la o firmă din Bacău, iar Carmen e medic la Spitalul județean… Ce mai face mama, Maria… ? A murit și ea, în ianuarie anul acesta, avea 95 de ani… Dumnezeu s-o odihnească în pace !, așa i-am zis lui Lică, iar acum, iată, toată familia aceasta mare, într-un gest normal, îl omagiază pe tata care, la 15 septembrie, ar fi împlinit o sută de ani. Da, mi-am zis, uite niște oameni adevărați, oameni porniți din doi tineri altădată, care acum nu mai sînt, dar care trăiesc prin urmașii lor pe care i-au crescut și i-au educat cu evlavie și credință și respect pentru semeni lor și pentru datinile străbune…… ? A murit și ea, în ianuarie an
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.