CSȘ Bacău a început campionatul pe locul I

Administrator

HANDBAL FEMININ – JUNIOARE I: Echipa feminină de handbal a Clubului Sportiv Școlar Bacău, junioare I, a învins cu 34-20 (14-7) pe cea a LPS Suceava în prima etapă a campionatului național, seria A. Elevele profesorului Eugen Manoliu – antrenor emerit -, cele care în sezonul precedent au fost foarte aproape de urcarea pe podium la „naționale” (turneu final), și-au dominat partenerele de întrecere de la un capăt la celălalt al meciului și victoria, la scor, a venit de la sine. Pentru CSȘ Bacău au marcat Burghel (10), Chiper (9), Matei (7), Amoagdei (3), Bliorț (2), Șurubaru (2) și portarul Năstasă (1). Poarta băcăuană a mai fost apărată și de Angheluță. Cu această victorie, la 14 goluri diferență, CSȘ Bacău a urcat, „din prima”, pe locul I.
în celelalte meciuri ale grupei A, etapa I, s-au mai înregistrat rezultatele: LPS Botoșani – LPS Iași 30-26, LPS Roman – LPS Piatra Neamț 22-33.
Campionatul ediției 2007-2008 se va desfășura după următorul sistem: jocuri tur (15 septembrie – 11 noiembrie), turneul I (7-9 decembrie), turneul al II-lea (19-20 ianuarie), retur (etape în zilele 10 februarie, 8 și 30 martie, 5 și 20 aprilie 2008). Vor urma turneele semifinale (30 aprilie – 4 mai 2008) și turneul final (27 mai – 1 iunie). După prima fază a campionatului, primele trei clasate în fiecare dintre cele șase grupe vor accede la turneele semifinale, trei la număr. Apoi, primele două echipe din fiecare grupă semifinală vor cîștiga dreptul de a lupta pentru medalii. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.