Pensiile în criză de optimism!

Ștefan RADU

Ieri, în cadru festiv (așa cu e la români!), s-au lansat fondurile private de pensii. Principial vorbind, este un proces normal în capitalism. Cea mai corectă definiție am primit-o de la președintele Băsescu. Domnia sa arăta – în discursul de inaugurare – că sectorul privat preia, astfel, o parte din responsabilitățile sociale ale statului.
Grav este, însă, altceva: tonul extrem de optimist al diverșilor oficiali poate distorsiona orizontul de așteptare al salariaților. Trebuie spus că pilonul privat al pensiilor se adresează tinerilor, adică celor care, teoretic, mai au cel puțin două decenii de trudă pe frontul construcției capitalismului victorios. Cei deja trecuți prin viață vor ieși la pensie – peste cinci, zece sau cincisprezece ani – tot cu gîndul la mila statului și – eventual – la economiile pe care singuri le-au făcut în decursul vremii. Cînd vorbești, în România, despre ce va fi peste 20 de ani, nu cred că faci pe cineva să tresară. Bine că pensiile private obligatorii (?!!!) nu presupun noi plăți din veniturile salariaților! Cu greu găsești un tînăr de 25-30 de ani care să fie preocupat de cum va trăi la 65-70 de ani… „S-ajungem pînă atunci!…” – îți vor spune cu o ironie tristă. într-o țară în care nu știi dacă peste două luni mai ai același guvern, nu prea există premize pentru strategii pe 20 de ani. Marele noroc al celor implicați în lansare de noi instrumente și instituții este entuziasmul debordant al acestui popor: crede în succesul fără limite și în ajutorul divin… în urmă cu două luni, pe toate posturile de televiziune se difuza o reclama despre marile cîștiguri de la Bursă. Analizele fundamentale și tehnice arătau o iminentă schimbare de trend (confirmată acum). Entuziaști de ieri au devenit furioșii sceptici de astăzi. Nu vor să accepte matematica economică, stiința aceea care arată că perioadele de progres alternează cu cele de criză. Este un proces natural. De aceea mi se par de-a dreptul periculoase declarațiile unor miniștri care vorbesc despre „o creștere minimă de 7-8 procente pe an” a acestor fonduri. Experiența de pînă acum arată că 8-9 procente este maximul ce se obține. Așa cum este legea acum – fondurile de pensii fiind restricționate în opțiunile lor de a investi în instrumente riscante, dar cu randamente mari – nu avem de ce să credem în evaluări de un asemenea optimism. Scădem și comisioanele de administrare, și cheltuielile interne, și lipsa de experiență a multora dintre fonduri și atunci randamentele probabile (în parametrii economici de astăzi) pot fi de 3-5 procente pe an. Abia dacă acoperă inflația… în unele cazuri, va fi mai rentabil să ții banii la bancă, într-un depozit cu 7,5 – 8,5 la sută dobîndă fixă, garantată. Mult mai rentabilă este administrarea proprie a fondurilor disponibile. Poți risca exact cît ai chef și poți „ieși la pensie” cînd crezi de cuviință. însă asta cere cunoștințe în domeniul investițiilor financiare și un minim efort personal. Este mai ușor să te lași pe mîna celor care îți promit paradisul peste două decenii (dacă mai ajungi pînă atunci…) și să crezi că o armată de funcționari ai Statului muncesc pentru tine. Ne aflăm în plină criză de optimism… Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!