CONSEMNĂRI

Fericiri autumnale

Eugen VERMAN

Cu domnul Florea Dorobanțu m-am cunoscut într-o bancă de școală. La „Bacovia”, acum „Ferdinand”. S-a nimerit să avem fetele în aceeași clasă, ele să stea în aceeași bancă, iar la ședința cu părinții dirigintele să ne recomande să stăm în bănci cum stau și odraslele. Asta s-a întîmplat de mult, fetele noastre au, ele însele, acum, copii chiar mai mari decît vîrsta pe care o aveau cînd l-am cunoscut eu pe domnul Florea Dorobanțu. N-o mai lungesc, și spun că și Marga și Dorina au ajuns inginere, s-au căsătorit, au copii… în toți anii aceștia m-am văzut de multe ori cu nea Florică – așa îi zic eu, e ceva mai mare ca mine, ca ani -, ba, nu o dată, am fost la locul lui de muncă, era unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați maiștri de la Depoul CFR, ne-am și vizitat în cîteva rînduri, ne-am bucurat de succesele și viața copiilor noștri. Oltean din Scorniceștii Oltului, domnul Dorobanțu s-a statornicit, de o viață, în Bacău, soția sa – doamna Maria Dorobanțu, de loc dintr-un sat din apropierea Oneștiului, a muncit, pînă la pensionare, la „Șuruburi”, ambii alcătuind o familie exemplară, de oameni cuminți, liniștiți, cum spuneam, adevărate modele de viață. Acum, cu trecerea anilor, sănătatea i s-a cam șubrezit, de aceea, cînd mă întîlnesc cu nea Florică, mai întîi îl întreb cum se mai simte – a avut și un accident și merge destul de greu -, după care, firesc, ce mai face doamna – și ea a avut probleme cu sănătatea -, ce mai face Dorina – fata lor și, bineînțeles, ce mai fac nepoții…? Ieri, de ziua începutului de an școlar, cînd i-am pus întrebarea aceasta și i-am auzit răspunsul, am rămas cam descumpănit. Cînd s-o fi scurs timpul ăsta?, că mereu îmi spun că e cel mai mare dușman al noastru… Uite, ca ieri era cu Andra, nepoțica cea mai mare, de mînă, și azi aflu că Andra a reușit cu brio nu la o facultate, ci la două!” A dat admiterea la Academia de Studii Economice și a intrat cu bursă… După aceea a dat și la Arhitectură, unde erau numai zece locuri pentru designeri, și a intrat a șaptea… E o fată extraordinară…”, îmi spune nea Florică, fără a-și putea ascunde entuziamul și mîndria de… bunic. „Dar Marius, mezinul, e printr-a patra sau a cincea, nu…?”. „Care, domnule, a patra sau a cincea, a terminat opt clase și a intrat, cu 9,76, la liceul unde au învățat și maică-sa și soră-sa cea mare…!”, mă „dă gata” prietenul meu de-o viață.
Da, îmi zic, așa, pentru mine, iată un bunic fericit! Și nu-i singurul. Mergeți, în aceste zile, prin prejma școlilor, și veți trăi aceleași sentimente tonice…numai zece locuri pentru designeri, și a intrat a șaptea… E o fată extraordinară…”, îmi spune nea Florică, f

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!