Sinistrații din Podu Turcului, ajutați de Primăria Bacău și Crucea Roșie

Administrator

Claudiu TĂNĂSESCU, Cătălina CHIFU

Sătenii afectați de inundațiile de la începutul acestei luni, din comuna Podu Turcului, au primit ajutoare olandeze, prin intermediul Primăriei Bacău. „Avem un parteneriat între Primărie și fundația olandeză «Leven voor leven». Ajutoarele au fost date prin intermediul reprezentanților fundației și cei ai Serviciului Public de Asistență Scoială Bacău. Olandezii au trimis ajutoare pentru Bacău, dar am hotărît să le întindem o mînă de ajutor sinsitraților, care au mai mare nevoie de ele”, a declarat Mihaela Grosu, purtător de cuvînt la Primăria Bacău. Transportul de ajutoare a fost însoțit de unul dintre directorii fundației, Frans Vranden. Pentru năpăstuiți au fost pregătite 600 de pachete cu ajutoare, dintre care 350 de pachete cu alimente și 250 cu pilote și pături.

Sprijin și de la Crucea Roșie

Crucea Roșie Bacău a venit și ea în sprijinul sinistraților din Podu Turcului și Glăvănești și a trimis în teritoriu ajutoare constînd în articole de îmbrăcăminte, alimente și produse de igienă. „în cadrul campaniei demarată de noi și Prima TV – «Oameni pentru oameni»
am fost sprijiniți de populația județului cu articole de îmbrăcăminte – o tonă, pături -100 de bucăți și 300 de lei noi. Noi am intervenit în sprijinul sinistraților din Podu Turcului și Glăvănești (65 familii) cu produse alimentare, pături, articole de îmbrăcăminte, produse de igienă (săpun, detergent, pastă de dinți, prosoape)”, spune Dan Marcel Babliuc, director Crucea Roșie. (Cătălina CHIFU)(Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.