CARNETUL CU NOTE

Administrator

Un sculptor uitat

• trecutul de lîngă noi: actualitatea presei interbelice băcăuane

într’o căsuță periferică a Bacăului, joasă și igrasioasă, între fragmentele de piatră – cu care se înțelege mai bine decât cu oamenii – am întâmpinat, zilele trecute bunăvoința sculptorului Th. Văscăuțanu. Departe de ziare și de concursuri, tare în convingerea lui, duce o viață aproape schimnică. Rar, în atelierul lui scund, s’a coborât ispitit de curiozitate, vre’un bogătaș cu plată, sau un moșier cu parc și iaz.
Asemeni poeților, înamorați de parfumul și sunetul cuvântului, Văscăuțanu cultivă arta sa de migală, străduindu-se până la expunerea tehnicei superioare. Dealtfel sculptura, care nu-i nici muzică, nici poezie, are ca efigie durabilă meșteșugul, singurul, care hotărăște calitatea operei, Văscăuțanu nu este lipsit de meșteșug. Mânile lui într’o veșnică frământare, în modelarea formelor, reușesc să găsească intențiile artei ce-l conduc.
în atelierul lui sărac, minat de sbucium și triumf, plutește un duh de ceremonie sfântă. Aștepți un semnal, un dangăt de clopot, ca busturile lucrate să se deștepte din adânca muțenie, în care au fost eternizate.
De câte ori pe acest artist al Bacăului, nu l-a prins noaptea târzie, în visurile lui mărețe și de câte ori n’a adormit flămând și istovit de muncă!
Deși bustul dr. Bazgan, e terminat de luni de zile și așteaptă răscumpărarea în vitrina „librăriei Hazu”, totuși cei interesați n’au achitat un ban artistului, care s’a străduit a eterniza chipul dispărutului. Obsedat de neglijența, pe care o întâmpină din partea publicului, Văscăuțanu e nevoit să iasă din mijlocul reveriei sale și să încondeeze firme pentru magazinele negustorilor, pentru a-și asigura o existență umilă.
Dacă va avea vreodată Văscăuțanu prilejul, să fie apreciat așa cum trebuie, rămâne o întrebare deschisă, pentru selectul public băcăuan. (Alex. Șendrea – articol apărut în ziarul „Bacăul”, septembrie 1938) Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.