Olimpia FILIP
Claudiu Margasoiu, noul director al Penitenciarului de Maximă Siguranță din Bacău, este superstițios atunci cînd vine vorba de examene. El susține că în toți anii cînd a fost studentul Academiei de Poliție din București, dar și la cursurile postuniversitare sau de masterat din Iași, nu a intrat în sala de examen pînă nu a găsit măcar un trifoi cu patru foi. „Pur și simplu nu intram în sala de examen pînă nu dădeam cîte o raită pe spațiul verde din incinta facultății ca să găsesc un trifoi cu patru foi. După ce îl găseam, intram în sala de examen”, a povestit Margasoiu. El a mai zis că cea mai mare emoție a avut-o în anul IV, cînd trebuia să dea examen la Procedură Civilă, „cuiul” facultății. „Eram stresat că aveam o rană la gură și mă durea cumplit de tare. în plus, era și cel mai greu examen al studenției. Am zis că nu intru în sală pînă nu găsesc un trifoi cu patru foi. După cîteva minute de căutări am dat de unul uriaș! Mi-a venit inima la loc și am intrat în examen! Am ieșit cu nota nouă!”, a mai spus directorul închisorii. Toate frunzele de trifoi pe care le găsea în sesiunea de vară erau luate cu el, uscate, la examenele din iarnă. „Le am și acum. Le păstrez cu sfințenie în cărțile din bibliotecă”, a mai spus el.gură și mă durea cumplit de tare.
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.