Liberalii și-au stabilit obiectivele pentru alegerile locale

Administrator

Liberalii băcăuani au anunțat în cadrul conferinței de presă, de ieri, obiectivele partidului pentru alegerile locale de anul viitor. „Cu această campanie electorală pentru europarlamentare începem cavalcada alegerilor ce vor urma. în premieră, spunem astăzi că dorim Primăria Bacău și Consiliul Județean. A venit timpul ca PNL Bacău să joace un rol important în județ, alături de alte partide”, a declarat Romeo Stavarache, liderul liberalilor băcăuani. El a mai spus că pozția partidului față de PSD este clară și că nu va exista nici un fel de colaborare sau alianță cu ei. „Mergem singuri în alegeri și sub nici o formă nu ne vom alia cu nimeni. Nici cu cei care conduc acum PD Bacău. Dacă pînă acum eram înclinat spre o alianță cu democrații, acum nu, pentru că foștii colegi au o atitudine total schimbată, pe care le-o respectăm, le urmă succes și mergem pe forțe proprii”, a mai spus Romeo Stavarache. El a precizat că după alegeri vor fi posibile însă alianțele, în funcție de ce sa va putea obține”. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.