Ușoară revigorare la Bursa de Valori, săptămîna trecută
Valoarea tranzacționată la Bursa de Valori săptămîna trecută (17 – 21 septembrtie), a fost în creștere față de săptămîna precedentă și a atins nivelul de 240,29 de milioane de lei, iar media zilnică a fost de 48,05 milioane de lei. Lichiditatea – spun analiștii de la Intercapital Invest – a fost ajutată de tranzacțiile mai mari pe titlurile BRD-GSG și de deal-urile pe Impact Developer & Contractor. Tranzacțiile cu SIF-uri au fost reduse ca procent în totalul valoric al bursei. S-au înregistrat tranzacții cu obligațiunile BCR și cu cele ale Băncii Carpatica, în valoare de 12.838 de lei.
în această săptămînă, doar indicii BET și ROTX au avut aprecieri, principalul motor de creștere fiind Petrom, care a urcat cu mult față de media pieței. Creșterea indicelui BET a fost de 1,44%, iar valoarea sa în puncte, la închidere, a fost de 9.976,44 de lei. Valoarea tranzacțiilor din piața deal a ajuns la 38,20 de milioane de lei.
Săptămîna trecută, 16 emitenți au crescut, 7 au stagnat și 39 au scăzut. Cel mai mult au urcat titlurile Sinteza Oradea (STZ), cu 11,11%, urmate de titlurile Petrom (SNP), care au cîștigat 7%, și de cele ale Mecanica Ceahlău, care s-au apreciat cu 6,11%. în schimb, cel mai mult au scăzut acțiunile Mefin Sinaia (MEF), care au pierdut 11,66%, urmate de cele ale Carbochim Cluj-Napoca (CBC), cu o depreciere de 0,53%, și de cele ale Zimtub Zalău (ZIM), cu 9.8%.
Pe indicele BET au fost tranzacționate doar șase contracte, valoarea totală schimbată fiind de 59,901 lei.
Principala știre din săptămînă a fost decizia FED (banca centrală americană) de a reduce rata dobînzii de referință cu 0,5%, pînă la 4,75%. Evenimentul a creat un entuziasm de moment în piețele internaționale, dar mai moderat la București. Astfel, creșterile au fost urmate și de scăderi, iar analiștii spun că impactul deciziei FED est greu de estimat în timp. Tot săptămîna trecută, SSIF Broker Cluj-Napoca a anunțat achiziția a 83,02% din capitalul social al producătorului de conserve de carne Facos Suceava, iar valoarea tranzacției a ajuns la 4,3 milioane de euro. Noi fonduri au fost atrase în structura acționariatului Impact Developer&Contractor. Lehman Brothers Real Estate Partners a achiziționat un pachet de 3,08% din capitalul social al Impact, printr-o tranzacție deal. Vînzătorul a fost acționarul principal, Dan Ioan Popp, care a mai vîndut și 5% din acțiunile Impact.
Emitenții Rasdaq au avut o săptămînă cu o lichiditate în creștere ușoară, valoarea tranzacțiilor fiind de 64,59 de milioane de lei, iar valoarea medie a schimburilor a fost de 12,91 de milioane de lei, față de 48,05 milioane pe piața principală a Bursei. Cele mai lichide acțiuni au fost Alba Lact Alba Iulia (ALBZ), care au însemnat 14,75% din totalul tranzacțiilor, Ardaf (ARDF), cu 11,67% și Iproeb Bistrița (IPRU), cu 11,46%.
Pentru începutul acestei săptămîni se așteaptă volatilități scăzute și posibile aprecieri ușoare chiar de astăzi. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.