Bursa zvonurilor

Administrator

Mihai BUZNEA

Un pensionar occidental are, în genere, venituri cam de trei ori mai mari decît unul de-al nostru. La prosperitatea lui post-ocupațională contribuie un sistem care promovează cu adevărat protecția socială a persoanelor de vîrsta a treia din perspectiva contribuției acestora la acumulările făcute de societate. Pensia de serviciu, pensia privată și asigurarea obligatorie de viață cu acumulare de capital însumează, în cele mai multe dintre cazuri, sume lunare apreciabil mai mari chiar și decît ale unor salariați în activitate. La noi se vrea tot așa, deși puțin mai altfel. După îndelungi „chinuri ale facerii” suportate pe parcursul mai multor ani, s-a ajuns la formula fondurilor private. în următoarele patru luni, cei cărora li se adresează vor trebui să opteze pentru unul dintre cele 28 de fonduri acreditate pe bază de lege. A început, așadar, bătălia cea mare pentru atragerea de deponenți. în lipsa unor date certe despre cv-ul și credibilitatea operatorilor în materie, doar inspirația e cea care ne poate călăuzi pașii. Dacă va fi cu folos, sau fără, vom vedea cîndva. Cert e, deocamdată, un lucru: rechinii ies la înaintare. Bursa zvonurilor îl dă ca mare investitor pe faimosul Sorin Ovidiu Vîntu, adică cel care a știut să-și tragă scama din la fel de celebra afacere falimentară (pentru aproape 300.000 de români) FNI. Ca și din Banca de Scont pe care și-o fondase pentru a servi ca paravan afacerilor sale. Sub pretextul păstrării anonimatului identității acționarilor, orice scamator precum SOVINVEST sau alții de aceeași teapă vor putea opera în liniște și pace spre binele și fericirea lor personală, lăsîndu-i pe bieții contribuabili cu ochii în soare. Fiindcă atunci cînd vine vorba despre garanțiile guvernamentale vizavi de aceste fonduri de pensii private, discursul oficial își cam pierde suflul. Or mai fi niscai întîrziați la masa bucatelor de pleașcă și li se dă, astfel, posibilitatea de a-și unge buzele. Bine că nu mă aflu printre posibilii viitori păcăliți. Fiindcă-s destui cei care dau năvală la borcanul cu miere spre a-l goli înainte chiar de a se umple! Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.