SPUNE-MI CU CINE TE ÂNSOȚEȘTI

Răii răilor și timpul vindecător…

Calistrat COSTIN

Nu de ieri – de azi (sau de azi – de ieri!) s-a observat, și se tot confirmă în „practica vieții”, cum că cei care se aseamănă lesne se adună; a spus-o strămoșul Cicero („pares cum paribus facillime congregantur”) în cunoscuta „De senectute” (Despre bătrînețe); au reluat-o franțujii („Qui s’assemble, se rassemble”) și, alături de alții, avem și noi românii proverbul nostru: „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești”. Din atari „însoțiri” ori „adunări” laolaltă se nasc, nu-i așa, asociațiile, societățile, uniunile, alianțele, în fine, tot soiul de „cooperații” și „cooperative” ori alte structuri de interese, scopuri, așadar de „asemănări” și, nu în ultimul rînd, se constituie partidele ce compun „eșichierul politic” al unei aglomerări umane într-o epocă anume, e omenește să trăim împreună, să ne întîlnim, să avem idealuri comune, să luptăm pentru mai binele general, dar și particular, al lumii… Dar nu despre acest „mai bine” și „bine” vrem să facem referire în aceste rînduri! Ce te faci, dragă cetățene, cînd aceste „asociații” ori „asocieri” sînt constituite, firește, pe bază de „asemănare” dar nu între „oamenii de bine”, sinceri, adevărați, dezinteresați, luminați, inteligenți, superiori, ci între răi, veninoși, pizmași, hapsîni, veleitari, cîinoși, răzbunători, la urma-urmei prostovani, mărginiți (chiar cu „diplomă”, deh, titrați!) ! în literatură s-a scris despre atari asocieri „pe negativ”, acestea numindu-se oarecum metaforic drept „conspirații de leproși”, evident, dăunătoare pentru organismul sănătos al speciei omenești! Problema e cum să acționăm spre a limita influența unor astfel de congregații de răuvoitori și răufăcători, supranumiți „genii ale răului”, întrucît – părerea e unanimă – dacă multe lucruri nu merg cum ar trebui (adică normal!) într-un „stat de drept”, aceasta se datorează unor astfel de adunături, de clici, de haite, de coterii, de strînsuri, de ciurucuri erijîndu-se în exponenți ai colectivităților umane, alcătuite, în fond, majoritar din oameni de bună credință! Evident, pentru stîrpirea unor atari „partide ale răilor” nu se pot emite legi, decrete, „coduri”; ar fi ca și cum ai încerca să modifici însăși moștenirea genetică a firii, cîtă vreme – lucru vădit – omul nu este nicidecum „bun de la natură” (ba chiar dimpotrivă!). Nu prin legi se formează caractere, dar prin educație, prin cultură corect asimilată (cultura binelui și adevărului, evident…), prin puterea exemplului oferit de cei buni, oameni – oameni, omenoși, generoși, onești! S-a crezut că după ’89 (vă amintiți ce-a fost atunci…), obștea noastră se va purifica de noxele trecutului mai apropiat sau mai îndepărtat, dar, se pare, libertatea pură de gîndire ori dreptul inalienabil la liberă asociere au scos la iveală ceea ce-i mai urît mirositor în bagajul existențial al lui „homo” numit parcă impropriu „sapiens”. Și… și ce-i de făcut? „Timpul vindecător” poate ne va lămuri…tura binelui și adevărului, evident…),

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!