Piața de capital

Administrator

Lichiditate scăzută la Bursa de Valori, ieri

în ședința de ieri, 10 octombrie, indicii Bursei de Valori s-au apreciat, singura depreciere înregistrînd-o BET-FI, de 1,58%. Lichiditatea a fost relativ scăzută, comparativ cu ședințele precedente, de doar 46,3 milioane de lei (13,9 milioane de euro).

Interesul investitorilor a fost ridicat în primele cîteva zeci de minute de la deschiderea ședinței. SIF-urile se apreciau aproape toate cu peste un punct procentual, iar titlurile petroliere și bancare aveau, de asemenea, o evoluție pozitivă sau cel mult neutră. Treptat, însă, sentimentul pozitiv s-a mai risipit, ordinele de cumpărare au devenit mai rare și pe cantități mai reduse, iar piața a intrat într-o perioadă de apatie. în acest context, au început să se manifeste în piață vînzători ceva mai puternici pe segmentul SIF-urilor, așa că începînd cu a doua jumătate a zilei aceștia au preluat controlul și au început să impingă cotațiile în jos. Ceilalați emitenți din alte sectoare de activitate au rămas pe o tendință pozitivă, chiar dacă mai redusă ca amploare. Putem spune că doar în cazul sectorului finaciar piața a închis pe o tendință predominant descendentă, în cazul celorlalte sectoare evoluția cotațiilor fiind mixtă sau chiar pozitivă.
Cel mai tranzacționat titlu a fost Oltchim (OLT), cu un rulaj de 5,4 milioane de lei, închizînd ședința la maximul zilei, de 1,4800 lei/acțiune, în creștere cu 14,73%. Pe locul al doilea în clasamentul pe lichiditate s-a situat BRD, cu 4,1 milioane de lei, cursul acestei acțiuni depreciindu-se cu 1,12% (26,4000 lei/acțiune). Dintre SIF-uri, cel mai căutat a fost SIF Oltenia (SIF5), cu o valoare totală tranzacționată de 4,1 milioane de lei. Cursul, la închidere, a fost de 4,5600 lei/acțiune, în scădere cu 0,65%. SIF Transilvania (SIF3) a fost cel mai afectat de scăderile generale din acest segment, înregistrînd o variație de (minus 3,54% și închizînd la cursul de 2,4500 lei/acțiune, pe o lichiditate de 2,1 milioane de lei.
în sectorul petrolier, titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) s-au apreciat cu 2,48%, ultimul curs fiind de 0,1240 lei/acțiune. Rulajul total a fost de aproape 2,6 milioane de lei. Titlurile Petrom (SNP) au evoluat în același sens, cursul la închidere al acestor acțiuni fiind de 0,5500 lei/acțiune, după o creștere de 1,85%, valoarea totală a tranzacțiilor depășind 1,3 milioane de lei.
Acțiunile Armătura (ARM) s-au remarcat printr-o tranzacție efectuată spre finalul ședinței, prin care s-au transferat 400.000 de acțiuni (1,31% din capitalul social). La închidere, cursul acestora a ajuns la 0,6000 lei/acțiune, după o apreciere de 5,26%. Pe total, s-au efectuat tranzacții în valoare de aproape 0,8 milioane de lei.
Pe segmentul Rasdaq, lichiditatea s-a ridicat la 28,4 milioane de lei (8,5 milioane de euro), o contribuție importantă avînd-o tranzacțiile efectuate pe simbolul VULC (Vulcan București) de pe piața XMBS, în valoare totală de 6,5 milioane de lei. Cursul la închidere a fost de 5,8500 lei/acțiune, în scădere cu 8,77%. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.