A vizitat aproape întreaga Europă, dar a lăsat la urmă Italia, „altfel nimic nu mai avea nici un farmec”, mărturisește dr. Radu Grigoriu, medic primar cardiolog. Acesta a avut ocazia să petreacă, luna aceasta, cinci zile în Veneția, orașul carnavalului și al gondolelor, unde a participat la un congres european de cardiologie. „Deși astfel de manifestări sînt solicitante, am avut timp să mă plimb cu gondola și să vizitez clădirile grandioase, adevărate opere arhitectonice. Cel mai mult m-a impresionat Palatul Dogilor. Veneția este orașul care arată aroganța bogăției, tradițională de multe secole, care transcede însă în bun gust, în eleganță. E lumea unor oameni care au învățat carte secole de-a rîndul. Au o arhitectură și o sculptură superbe”, remarcă dr. Grigoriu. Acesta a avut parte însă și de cîteva dezamăgiri. „Veneția e plină de un comercial șubred în zonele turistice, de kitch-uri. Nu prea am avut ce să cumpăr. Tablourile care îmi plăceau mie erau prea scumpe. Și sticlăria de Murano mi s-a părut de o calitate submediocră. Nici bucătăria nu se ridică la nivelul celei din sud. Este monotonă, nu știu să gătească. Mă așteptam la ceva mai exotic”, ne împărtășește medicul. (Cătălina CHIFU)Veneția e plină de un comercial șubred în zonele turistice, de kitch-uri
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.