Asociațiile de Proprietari au ajuns cele mai bune agenții imobiliare. Administratorul asociației de proprietari este cel mai în măsură să vă spună „cum se mișcă piața imobiliară în cartier”, în momentul în care vă hotărîți să vindeți sau să cumpărați un apartament sau o garsonieră în municipiul Bacău. Un admininstrator „documentat” spune că trebuie să ne îngrijoreze prețurile apropiate între locuințele vechi și cele noi. „Apartamentele vechi costă nejustificat de mult, mare parte dintre ele aflîndu-se într-o stare ridicată de degradare. Cum cererea bate oferta, clientul este în stare să de-a oricît pe o cameră într-un fost bloc de nefamiliști. Am avut surpriza să aflu că o cameră de 35 de metri pătrați s-a vîndut cu 450 de milioane de lei vechi. Odată ce s-a schimbat fațada blocului, au crescut și prețurile la locuințe”, spune Vasilica Floareș, administrator la Asociația nr. 51, din zona Aviatorilor.
Piață controlată
„Chiar dacă după anul 2004 creșterea prețurilor a fost iminentă, aceasta a fost una lentă și controlată, lucru care a dat stabilitate pieței imobiliare din Bacău. în ultimii zece ani, oferta de proprietăți destinate locuirii a rămas constantă chiar dacă cererea a crescut datorită puterii de cumpărare și a integrării în Uniunea Europeană”, spune Constantin Ghioc, agent imobiliar. Calitatea este un alt factor important pentru băcăuani atunci cînd achiziționează un apartament la 50.000 de euro. Pe lîngă calitatea finisajelor și a construcțiilor, aceștia și-au dezvoltat și simțul estetic și cel utilitar. „O soluție la criza de locuințe ar putea fi construirea de mansarde pe blocuri, chiar dacă, puține din imobilele din Bacău întrunesc aceste condiții”, spune Viorel Boiciuc, inspector șef la Inspectoratul de Stat în Construcții.
înghesuiți în apartamente
Unui băcăuan îi revin, în medie, 1,2 camere, în timp ce în Europa, statistica indică două camere/locuitor. „Cu alte cuvinte, este nevoie de încă 0,8 camere/locuitor pentru ca băcăuanii să aibă același confort în materie de spațiu”, a declarat Constantin Ghioc. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.