TURISM ALL INCLUSIV

Administrator

Inter Tour, singura prezență băcăuană la Tîrgul de Turism al României

• tîrgul este cea mai importantă manifestare din domeniu a sfîrșitului de an

Tîrgul de Turism al României, eveniment cu caracter internațional, și-a închis porțile ieri, 21 octombrie, la București. La această manifestare au veni cu ofertele pentru sezonul de iarnă (dar nu numai) peste 200 de agenții de turism din țară și din străinătate, scondate de turoperatori și de agenții pentru bilete de avion, dar și de hotelieri și de reprezntanți ai unor instituții din domenul turismului, și ai autorităților locale din mai multe zone ale țării. Agenția Inter Tour a fost singura prezență băcăuană la acest tîrg. Am remarcat această przență sîmbătă, 20 octombrie, chiar în pavilionul în care era amplasat standul agenției băcăuane și în care se aflau, de exemplu, și cele ale Centrului de informare turistică din Piatra Neamț, ale Consiliului județean Neamț și ale Consiliului județean Suceava. „Am fost la tîrg pentru a ne preznta ofertele – ne-a declarat directorul general al societății Inter Tour, Dumitru Nănescu -, dar a fost și un prilej important de a ne întîlni cu partenerii noștri din țară și din străinătate. Tîrgul contină dezvoltarea din anii anteriori. Am constatat că la asemenea manifestări vin turoperatori din ce în ce mai mari, cei puternici, iar ofertele sînt foarte diverse”.

Aghenții de turism vor un parteneriat cu autoritățile

Dumitru Nănescu este și vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România – ANAT. în această calitate, ne-a făcut și o declarație cu privire la concluziile care pot fi trase din lipsa de interes a băcăuanilor – oameni de afaceri din turism sau autorități – pentru manifestări de acest rang. „Noi sîntem de ani buni prezenți aici, dar tot cam singurii din județul Bacău – a spus vicepreședintele ANAT. Nouă ne este necesară această importantă oportunitate, dar este necesar ca și autoritățile locale să promoveze mai mult zona noastră turistică, pentru că alții, vecinii noștri o fac deja foarte bine. Ca și alții, din Covasna, Alba, Bran-Moeciu, Valea Prahovei, în general. Noi avem ce oferi turiștilor care ar tranzita județul Bacău, dar e nevoie de mai multă promovare și de insistență, însă eu cred că aceasta nu se poate face decît printr-un partenerait public-privat”. Am remarcat, la tîrg, densitatea mare de participanți și de oferte, dar și metodele rafinate de prezentare. Un prieten al Bacăului, care se interesează în continuare de oportunități de colaborare cu zona noastră, Gheorghe Stoian, managerul agenției Tunisiana Travel, a adus, din Tunisia, chiar un grup folcloric, care a dat reprezentanții în standul firmei. Și Snagov Club a procedat la fel, iar alți participanți au organizat tombole cu premii atractive, au adus mascote haioase, au amenajat standurile într-un mod pitoresc. M-am întîlnit acolo și cu Moș Crăciun, care avea invitații pentru Scandinavia și Laponia.

Românii stau cu ochii pe Austria

Ofertele de iarnă ale agențiilor de turism sînt cu prețuri care variază între 100 de euro pentru un sejur în țară și peste 15.000 de euro în zone exotice, cele mai căutate destinații externe fiind stațiunile montane din Austria. Angenții preconizează că, în acest an, cererea pentru petrecerea Revelionului în afara țării va crește cu peste 20% față de anul trecut, în timp ce numărul solicitărilor pentru stațiunile locale va fi mai mare cu aproximativ 10%. Cea mai ieftină destinație în afara țării este Bratislava, unde pentru patru nopți la un hotel de trei stele prețul este de 110 euro de persoană, iar la Budapesta patru nopți la un hotel de trei stele costă 163 de euro, respectiv 389 de euro la un hotel de cinci stele. În Austria, un sejur de patru nopți la Viena la un hotel de trei stele este în valoare de 269 de euro de persoană, transportul fiind asigurat cu autocarul. Pentru cinci nopți de cazare la un hotel de patru stele și transport cu avionul costurile sunt de 780 de euro. La hotelurile de patru stele din stațiunile de schi prețurile ajung la 200 de euro pe zi.
Cel mai scump Revelion poate fi petrecut în Insulele Mauritius, unde la un hotel de cinci stele o vacanță de șapte zile costă 15.000 de euro de persoană, iar pentru 12 nopți în Africa de Sud, la un hotel de trei stele, prețul este în jur de 2.600-2.700 euro. Îndeaproape urmează Rio de Janeiro, unde un sejur de nouă nopți la un hotel de patru stele este de aproape 2.200 de euro. În Egipt, o croazieră de zece nopți pe Nil cu un vas de cinci stele costă 925 de euro plus 390 de lei sau 950 de euro plus 390 de lei. În costurile vacanțelor în afara țării, agențiile de turism includ transportul, cazarea, serviciile unui ghid local, accesul la facilitățile hotelurilor, masa, precum și cina specială de Revelion.
Asupra acestui eveniment vom reveni cu interviuri și alte articole de informare. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.