Arivistul civic
Valeriu TRAIAN
Să nu mai spună nimeni că viața social-politică și economică din România post-decembristă nu-i dinamică. Viața unora dintre partidele de pe „eșichier”, cum se spune tot mai des în publicistica noastră, deși mulți nu cunosc semnificația cuvîntului, este cu atît mai efervescentă cu cît principiul furtunii într-un pahar cu apă funcționează și cu cît în fruntea acestora s-au cățărat ariviști ambițioși, dar mărginiți, iar în împrejurări mai speciale se dovedesc de un cinism revoltător.
Cel mai efervescent, pînă să dea în clocot, mai activ, adică mai agitat partid este, ați ghicit, cel condus de un „prostănac”, unul care s-a strecurat pe furiș pe scaunul de președinte, pe bază de gașcă, de Vanghelie, de Marian Oprișan ș.a.; pe scurt: e vorba de PSD. Săptămîna ce tocmai a trecut a scos în evidență latura odioasă a caracterului politrucului de stînga. După ce, cu o seară înainte de votul în camerele reunite ale Parlamentului asupra moțiunii de cenzură, Mircea Geoană i-a avizat pe partizanii politici, sub formă de amenințare, că votul, deși secret, va fi sever monitorizat și se va ști cu precizie cine și cum a votat, iar cine va fi prins cu bila pusă aiurea va fi sancționat, mergîndu-se pînă la excluderea din partid, ținta era cunoscută, opozanții moțiunii și ai lui Geoană n-au stat ascunși după draperii, au ieșit în față, la luptă în arenă, ceea ce l-a făcut pe „șefu'” să spumege de furie. Rezultatul a fost cel prevăzut de mai mulți comentatori.
Partid dinamic, PSD s-a pus în mișcare. Agitatorii pesediști ai sectorului 1, dirijați de șeful lor din Sectorul 5, Vanghelie, au și venit cu propuneri constructive în cel mai pur stil ceaușist, adică cu darea afară din partid a opozanților. Era un moment potrivit, credeau ei, ca „iubitul lor conducător” să-și scoată „sula din coastă”, adică să scape de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Sorin Oprescu, poate chiar și de Viorel Hrebenciuc. Au convocat la Brașov activul și s-au pus pe treabă…
Numai că, alături de evenimentele amintite pînă aici, s-a mai întîmplat ceva; ceva care pentru niște persoane cu bune maniere și cu frica lui Dumnezeu ar fi trebuit să oprească orice activitate în partid, pentru cîteva zile. Decedase Antonie Iorgovan, unul dintre membrii fondatori ai partidului. într-un asemenea moment toți trebuiau să execute „la loc comanda” spre a se reculege și a medita la cele veșnice, lîngă catafalcul celui cunoscut și recunoscut drept „părintele Constituției” post-decembriste. Dar n-au făcut-o decît extrem de puțini pesediști. Geoană și agitatorii partidului au dat dovadă de un cinism înfiorător și s-au dus la Brașov să-i pună pe rebeli la stîlpul infamiei. N-au făcut decît să se expună oprobiului public și să ne arate, dacă mai era nevoie, cît de departe duc arivismul și cinismul. Departe de noi de a fi fost partizani ai celui dispărut, cu atît mai puțin ai bocitorilor din PSD la căpătîiul său, dar, ca niște buni creștini ce suntem, dezaprobăm neghiobia căpeteniilor pesediste, grăbite în vanitatea lor să decapiteze în partid și să asculte discursul absurd, contradictoriu, irațional, logoreic al lui Marian Vanghelie. Dacă PSD nu s-a recules la căpătîiul lui Iorgovan, poate se va reculege după acest eveniment și se va dezice de un atît de stupid șef de partid.c al lui
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.