Primul partid care a demarat, mai mult sau mai puțin, pe față, campania electorală este Partidul Inițiativa Națională (PIN) Bacău. Evenimentul a fost marcat la Teatrul Municipal „George Bacovia”, unde pentru băcăuani s-a pus în scenă piesa de teatru „Un bărbat și mai multe femei”. „Am ales o comodie spumoasă, care sperăm să vă destindă. Cei care doresc, pot dona bani pentru campania noastră electorală la europarlamentare. Atît cît vrea fiecare! Iar dacă nu vreți, nu este nici o problemă”, a declarat Lavinia Șandru, vicepreședinte PIN. Comedia a fost jucată magistral de actorii Claudiu Bleonț și Magda Catone. Organizatorii nu au uitat însă să presare, în public și pe măsuțe, la intrarea în teatru, materiale electorale: calnedar cu Lavinia Șandru și un fluturaș ce includea un calendar pescăresc, lista candidaților PIN la europarlamentare, iar pe coperți, chipurile celor doi lideri ai partidului. Nu s-a uitat nici imprimarea mesajului „Votați PIN – Votați ursul carpatin”, semn că pentru membrii PIN campania electorală a început înainte de vreme, și nu pe 26 octombrie, așa cum spune legea. Teatrul a fost plin, dar nu de mari iubitori ai PIN, ci de tineri și bătrîni care au vrut să își facă un dar, o piesă bună de teatru, gratuit. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.