RAGC va fi operatorul județean de apă

Administrator

în rivalitatea dintre Primăria Bacău și Consiliul Județean (CJ) în privința operatorului unic județean de apă s-a ajuns la un consens. Regia Autonomă de Gospodărire Comunală (RAGC) Bacău va fi operatorul unic județean de apă. „Mai mult ca sigur RAGC va fi operatorul uni județean de apă. Are vechimea, experiența necesară și deservește un număr mai mare de populație decît societatea Apa Serv, care nu are o așa experiență”, a declarat Dragoș Benea, președintele CJ Bacău. De altfel, conducerea Primăriei Bacău a susținut de mai multe ori, prin vocea primarului Romeo Stavarache că RAGC trebuie să fie operator, pentru că nu poate fi înghițit de o altă entitate, din cauza contractului de amploare, de investiții, aflat în derulare cu bani de la Banca Mondială. Pentru ca RAGC Bacău să devină opertaorul uni în județ mai sînt cîțiva pași de derulat, care deja au început. „Am înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, formată din toate consiliile locale din județ și Consiliul Județean. Pînă pe 10 noiembrie, fiecare consiliul local va trebui să adopte acordul de asociere, pentru ca apoi ADIB să capete personalitate juridică. Efectele benefice ale acestei asocieri se vor vedea în timp”, a precizat Dragoș Benea. Asociația „ADIB” are rolul de a atrage în perioada următoare fonduri europene pe apă și ape uzate, din banii ce vor veni pe Programul Sectorial de Mediu. în viitor, se speră ca prin ADIB să se aducă bani chiar pe mediu sau infrastructură. După ce asocierea tuturor comunelor, orașelor și municipiilor va avea patalama se va înființa operatorul unic județean de apă. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.