Ziua cînd îți poți lăsa deșeurile electrice și electronice în stradă

Administrator

Campania națională de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, inițiată de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, cu sprijinul autorităților locale, se va desfășura și în municipiul Bacău, pe 3 noiembrie, între orele 9.00 – 14.00.
„Primăria Municipiului Bacău, prin Direcția Servicii Publice, împreună cu Poliția Primăriei și cu operatorul local de salubritate, SOMA, va efectua colectarea deșeurilor cu șase mijloace de transport, pe următoarele trasee: Bistrița Lac, Ștefan cel Mare, Neagoe Vodă (Banca Națională), artera principală Mărășești (Tic-Tac – Republicii), Calea Romanului și Calea Bîrladului”, a declarat Mihaela Grosu, purtător de cuvînt la Primăria Bacău. Campania oferă băcăuanilor ocazia să depună în fața locuinței, la strada principală sau pe platformele de deșeuri, echipamentele electrice și electronice stricate sau care nu le mai sînt necesare, eliberînd astfel spațiile de locuit de lucruri nefolositoare. în cursul săptămînii, depozitarea acestor tipuri de deșeuri se poate face în cele două depozite din municipiul Bacău, de la Rampa „Nicolae Bălcescu” și de pe strada Castanilor. La campanie este așteptat să participe, în Bacău, și Attila Korodi, ministrul Mediului și Dezvoltării Durabile. O acțiune similară se va desfășura și la Onești, între orele 10.00 – 16.00 (Claudiu TĂNĂSESCU, George MARTIN)pe următoarele trasee: Bistrița Lac, Ștefan cel Mare, Neagoe Vodă (Banca Națională), artera principală Măr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.