O dată cu apariția fenomenului de răcire a vremii, tot mai mulți dintre locuitorii zonei superioare a Văii Trotușului s-au grăbit să-și depună cererile pentru a primi ajutorul de cădură conform subvențiilor acordate în condițiile legii. Cei care depun la termen aceste dosare, pot beneficia de o reducere de pînă la jumătate a facturii de încălzire. Potrivit datelor furnizate pînă la această dată, la Primăria Tîrgu Ocna s-au înregistrat 968 de cereri pentru subvenția la gaze și 870 pentru lemnele de foc, în timp ce la Dărmănești sînt doar 360 pentru gaze, dar 1.607 pentru lemne. Recordul îl dețin orașele Comănești și Moinești, unde figurează în evidențe 4.000 de cereri pentru subvenția la lemne de foc și respectiv 4.300 pentru cea de gaze. „Ajutoarele de la stat vor începe să fie date din luna noiembrie, iar cererile vor putea fi depuse pînă în luna februarie inclusiv, însă ajutoarele nu vor fi acordate retroactiv. De subvențiile la căldură pot beneficia și cei racordați la sistemul centralizat de încălzire, dar și cei care au centrale de apartament, dacă veniturile nete pe membri de familie sînt mai mici de 500 de lei”, a precizat Silvana Thaler, șefa Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comănești. Trotușenii vor trebui să depună cererile completate pînă la sfîrșitul acestei zile, pentru că altfel vor pierde subvențiile care se acordă pentru prima lună de iarnă – noiembrie. (Romulus Dan BUSNEA)e subvențiile la căldură pot beneficia și cei racordați la sistemul centralizat de încălzire, dar și cei care au centrale d
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.