Grupul folk „Vox Harmony” de la Clubul Copiilor din Tîrgu Ocna și-a confirmat din nou valoarea, cîștigînd pentru a doua oară consecutiv, locul I la cea de a IX-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk pentru copii și tineret „Toamna Baladelor”. Desfășurat în zilele de 3 și 4 noiembrie pe scena Palatului Național al Copiilor din București, festivalul a reunit cei mai talentați elevi din 17 județe, plus orașul București. Cei 74 de concurenți selectați din toată țara au concurat pe categorii de vîrstă, la secțiunile creație și interpretare. Grupul folk „Vox Harmony”, îndrumat de instructorul muzical Mihai Teleagă, a recidivat și în acest an și a cîștigat premiul I la secțiunea interpretare, cu piesa „Din bătrîni”, pe muzica și versurile regretatului interpret de muzică folk, Gil Ioniță. „încă o dovadă că muzica folk revine printre preferințele ascultătorilor este și atracția pe care o manifestă în rîndul tinerilor folkul, unul dintre cele mai frumoase și complexe genuri muzicale de la noi”, ne-a declarat fostul component al trupei Compania de Sunet, Mihai Teleagă, care este și fondatorul grupului. Cei patru componenți ai trupei sînt: Emanuel Ghineț, Claudiu Dănăilă, Andrei Mititelu și Costel Gherasim, toți elevi ai Colegiului Național „C.Negri” din Tîrgu Ocna. Din juriu au făcut parte nume ale genului, ca Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Eugen Cristea, dar și cunoscuta interpretă de muzică folk Maria Gheorghiu, președinta comitetului de jurizare. Festivalul a devenit o tradiție și este organizat anual de Inspectoratul Școlar București, în colaborare cu Radio România Actualități și Radio București. (Romulus Dan BUSNEA)t: Emanuel Ghineț, Claudiu Dănăilă, Andr
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.