Mihai BUZNEA
Marile carteluri sindicale au dezgropat securea războiului, supunînd patronatele și guvernul unor presiuni de care ne cam dezobișnuisem în ultimii ani. Letargia temperaturilor caniculare de astă-vară este scuturată, acum, de amenințările unei ierni instabile climatic, dar și cu tensiuni sociale variabile. Miza este aceeași obsesie a coșului zilnic în expresie bănească: venitul minim salarial pe economie. Hosu&Co au fixat ștacheta la 540 de lei lunar, patronatul a coborît-o la 480, iar guvernanții susțin că nu pot sări de 450 din motive de resurse financiare limitate, pericol de inflație și dezechilibre fiscale. La rîndul său, guvernatorul băncii naționale atrage atenția asupra potențialelor consecințe, cu derivatele lor – productivitatea și creșterea economică. Cu alte cuvinte: nu strîngem cureaua, dar nici nu o mai lungim cu o gaură – două, ca să nu ne cadă pantalonii în vine.
Ca de obicei, sindicatele afiliate CNSRL „Frăția”, CDSR, Cartel Alfa, FEN amenință cu acțiuni în forță, concertate, precum greve de avertisment, parțiale, generală, dacă nu se va ajunge la consensul salarial. Asta, după ce și-au reamintit, brusc, că totuși există, după rarele și insignifiantele demonstrații de personalitate aflată în cădere liberă. Pactul social din timpul guvernării precedente și tăcerile din actualul exercițiu le-au cam aplatizat spiritul combativ și revendicativ cu care ne obișnuiseră în deceniul trecut, spre a nu le spune „avîntul revoluționar”, atît de blamat după evenimentele știute. Resuscitat și scos la înaintare în termeni imperativi, se invocă în numele lui starea de bine și de justiție socială.
Mai reprezintă, însă, la ora actuală, sindicatele, o forță, sau ceea ce se încearcă de către liderii lor nu este decît un joc de imagine care să le scoată din conul de umbră ce le acoperă activitatea? Iată o întrebare ale cărei răspunsuri nu pot fi decît colaterale, întrucît adevărul nu poate fi abordat frontal și recunoscut ca atare. Dar relativa implicare a lor în rezolvarea decontului social este o realitate. Relansarea economică din ultimii ani, așa cum ne este ea servită de reprezentanții – mai vechi, ori mai noi – ai puterii, nu a rezolvat decît o parte din trebuințele reale ale celor ce trăiesc din munca lor. Adică, ale salariaților.
Așadar, conflictul rămîne deschis. Privite și abordate din această perspectivă, demersurile inițiate de sindicate își au motivația lor: costul vieții a crescut într-un ritm ce-l depășește cu mult pe cel al cîștigurilor salariale; ofensiva scumpirilor de toamnă este expresia acestei ecuații. Și, după cum știm, lucrurile nu se opresc aici. Coroborate cu trebuințele individuale, în creștere și diversificare, cît și cu ofertele de întîmpinare promovate de instituțiile bancare, acestea se constituie în atacuri la securitatea financiară a fiecărui individ, în sensul dezechilibrării raportului dintre necesitate și posibilitate. Reașezarea salariului minim prin alinierea la noile trebuințe e doar o tentativă de amăgire, în lipsa unor soluții autentice, cu suport în realitate. Astfel că tot principiul „descurcă-te, române!” este cel care va susține partea practică a demersului sindicatelor, întrucît efectele dorite și așteptate nu prea au cum să se bazeze pe resursa guvernamentală. Și mai trec o toamnă și o iarnă fără ca să se întîmple ceva demn de așteptările noastre. uri la securitatea financiară a fiecărui individ, în
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.