Doina TIMUȘ
Agenții locali au testat două zile noul armament, de proveniență nemțeasc, achiziționat de Poliția Primăriei Bacău în august. Cele 50 de pistoale, 25 cu gloanțe cu bile din cauciuc și 25 cu gaz lacrimogen, au fost testate, în poligonul Gherăiești, de toți cei al căror post necesită o armă, în speță, agenții de pază. Aproximativ două sute de agenți de pază, dar și cîțiva funcționari publici, au participat la trageri, luni și marți, atît pentru deprinderea cu noul armament, dar și pentru perfecționarea tragerilor cu arme. Armele achiziționate sînt din categoria celor neletale, dar pot imobiliza agresorul cîteva minute. Glonțul cu bilă de cauciuc are efectul unui pumn, iar gazul iritant lacrimogen imobilizează agresorul 15 minute, deoarece apare fenomenul de insuficiență respiratorie și deficit de vedere. Pistoalele cu gaz sînt eficiente pînă la distanța de zece metri și au interdicție de folosire la mai puțin de un metru față de agresor, fiindcă pot provoca arsuri grave. La cele pe bază de bilă din cauciuc, interdicția crește pînă la cinci metri. Armele au costat bugetul local 17.500 de lei – pentru cele cu gaz, și 26.025 – pentru cele cu bile din cauciuc. „Aceste arme sînt mai ușor de manevrat, iar impactul psihologic este același. Fiind neletale, elimină și riscul unor accidente”, a spus șeful Serviciului de Siguranță Publică, Benone Tocilă.pentru o distanță mai mică de un metru față de agresor, fiindcă pot provoca arsuri grave. La cele pe bază de b
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.