Claudiu TĂNĂSESCU
Construirea Spitalului Municipal Bacău a devenit o certitudine. Piatra de temelie a fost pusă de premierul Călin Popescu Tăriceanu, împreună cu primarul Romeo Stavarache și prefectul Gabriel Berca. Primăria Bacău a semnat, pe 3 septembrie, contractul de lucrări cu consorțiul „ICCO-Philips (Olanda) – Integrine Brașov” pentru construirea și dotarea primului spital public construit în România după 1989. Durata de execuție, conform contractului, este de 760 de zile de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, dat pe 11 septembrie. „Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 125.400.000 lei, fără TVA, sumă în care sînt incluse elaborarea proiectului tehnic, lucrările de construire și dotarea cu utilaje, echipamente tehnologice și echipamente tehnico-medicale”, a declarat Mihaela Grosu, purtător de cuvînt la Primăria Bacău. Spitalul Municipal Bacau va fi o instituție publică cu personalitate juridică și va dispune de 320 paturi pentru spitalizare continuă și 20 paturi spitalizare de zi, nouă secții de spitalizare (cardiologie – 60 paturi, neurologie – 45 paturi, medicală – 50 paturi, chirurgie generală – 75 paturi, diabet – 35 paturi, anestezie și terapie intensivă – 15 paturi, ortopedie – 15 paturi, hematologie – 15 paturi, ORL – 10 paturi), două laboratoare, trei cabinete medicale (diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, compartiment de prevenire și control a infecțiilor nosocomiale și cabinet de medicina muncii), șase săli de operație.
„Pe lîngă beneficiile legate de acordarea de servicii medicale de calitate, dotarea cu echipamente medicale de ultimă generație de care vor beneficia zilnic peste 400 de băcăuani, Spitalul Municipal Bacău va asigura și 495 noi locuri de muncă”, a precizat Mihaela Grosu. Helvetica-R de noi locuri de muncă”, a precizat Mihaela Grosu. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.