Două echipe de la Știința Bacău, cea de volei feminin și cea de handbal masculin, au meciuri foarte importante duminică. Voleibalistele băcăuane vor juca în Challenge Cup cu cele de la Anorthosis Famagusta (Cipru), în vreme de handbaliștii de la Știința au de jucat, în campionatul intern, cu cei de la Universitatea Bucovina Suceava. Problema este că Sala Sporturilor, acolo unde echipele băcăuane amintite își fac, de obicei, antrenamentele, a fost închiriată pentru campanie electorală pe 23 noiembrie, adică astăzi.
Florin Grapă, director al clubului Știința Bacău este revoltat: „Nu putem intra în sală să ne facem antrenamentele mîine (n.r., azi). Avem două meciuri foarte importante și trebuie să ne pregătim. Nu mi se pare corect cum a decis conducerea Direcției pentru Sport a Județului. Trebuia să fim și noi consultați. Tot timpul am plătit chiria la timp și nu cred că ni se poate reproșa ceva în acest sens. Meritam să fim luați în seamă”.
De partea cealaltă, Doina Melinte, director al DSJ Bacău, susține că „în momentul în care am încheiat acel contract de închiriere a sălii pentru ziua de 23 noiembrie nu știam ce program au echipele de la Știința. Dacă am greșit eu, înseamnă că am greșit. Poate că n-o fi un capăt de țară dacă, o zi, nu se vor putea pregăti la Sala Sporturilor. Iar sînt eu vinovată”. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.