Manager de nevoie, dar cu plăcere

Petru DONE

Dramaturgul George Genoiu, care rămîne băcăuan, deși domiciliază de peste 15 ani în București, nu poate uita că apetitul și disponibilitatea pentru managementul proiectelor culturale l-a învățat tot în Bacău. „Eu mi-am găsit Bacăul, cum se spune. Și chiar am căutat și caut și acum să fiu un fiu fidel, pentru că fiii adoptivi își trădează mai puțin părinții decît cei naturali. în 2009, care nu e departe, vor fi 45 de ani de atunci. Am rămas loial pentru că aici am deprins primele noțiuni manageriale. Am condus revista Ateneu, care intrase pe autofinanțarre cînd eu am preluat funcția de redactor șef, în anul 1982. Trebuia să fac față situației” – spune dramaturgul, care o decadă din lună o trăiește în Bacău. „Eu am multe defecte, dar o parte sînt, paradoxal, chiar pozitive, de exemplu nu suport să-mi sufle cineva în ciorbă. Nu pot, totuși, să nu recunoasc că am fost înconjurat de multă atenție și încredere din partea autorităților de atunci. S-a investit, probabil, în disponibilitățile mele, în rezervele mele. Și în momentul de față simt asta. A fost o continuitate, pentru că șiu eu am fost coerent în totul”.
George Genoiu susține că a preluat cu încredere revista Ateneu. Mai mult, contractele publicitare pe care le-a avut, în Bacău și în alte zone ale țării, prin provocările revistei Ateneu, l-au sprijinit financiar. „Am editat «Interconect», o publicație de advertising, de care s-a ocupat băiatul meu, Alexandru Genoiu, am scos colecția «Județele țării se prezintă» și altele. Erau proiecte colaterale fără de care nu puteam face față. Pentru a face cultură și activitate editorială de prestigiu, cu tiraje mici, fără să ne compromitem cu romane comerciale. Am avut șansa ca relațiile din vremea Ateneului să rămînă stabile. Fiul meu a intrat foarte bine în zona Ardealului, unde am găsit multă disponibilitate pentru cultură. Chiar mi s-au jucat și două piese de succes acolo, mai mult decît s-a întîmplat la Bacău. Una este «Victima fericită sau Conversație în oglindă», alta «Cantonul de vînătoare», despre care, jucată la Bacău, s-a spus că unele personaje reale se regăseau în personajele mele. Deși nu asta am urmărit. Ea este o parabolă a totalitarismului. Sigur, m-am ocupat de tipologii, inclusiv de caractere dubioase, care ulterior s-a demonstrat că au meritat încondeiate.
George Genoiu a înființat și conduce casa de editură „Rampa și ecranul”, cu care, spune, acum se descurcă, dar parcă tot mai greu. „Pentru că Ministerul Culturii, care înainte subvenționa proiecte, acum e supus unei birocrații înfiorătoare. De aceea, există riscul să se piardă foarte multe proiecte”. ivitate editorială de prestigiu, cu tiraje mici, fără să ne compromitem cu rom

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!