Focuri de noapte

Mihai BUZNEA

Bacăul nocturn nu cred că prezintă o imagine prea agreabilă pentru citadini. Și asta, dintr-un motiv cît se poate de simplu în ce privește expicația: deși acoperă cu un lințoliu negru sărăcia extremă, aceasta se decupează cu claritate pe fundalul relativei protecții sociale de care au parte cei mai năpăstuiți dintre noi, fie că este vorba de oameni neajutorați, fie despre cei vicioși – incurabili și abandonați de instituțiile de ocrotire. Focurile de noapte au devenit o realitate crudă și dureroasă. Ele luminează orașul în toate cele patru puncte cardinale ale sale și dau doar un dram de speranță și amăgire celor lipsiți de un adăpost deasupra capului. Numărul lor crește odată cu coborîrea mercurului în termometre. Pot fi văzute, de regulă, la platformele de gunoi din incintele de blocuri. Mai mult fum decît căldură. Pe fundalul lor se profilează una-două, poate trei siluete șezînd, cu capetele sprijinite în palme, pe cîte-un bidon găurit. La intervale de minute se întorc cu cîte 180 de grade pentru a-și expune căldurii cealaltă parte, înghețată, a corpului. Apoi, invers. Și tot așa, întreaga noapte. Dacă, bineînțeles, au cu ce întreține focul, de la care emană, odată cu aerul incandescent, mirosuri insuportabile, de resturi de cauciuc și cartoane murdare, ori de cine știe ce alte materiale combustibile adunate de prin ghene.
Ultimele trei săptămîni, de cînd vremea s-a stricat brusc, iar frigul se accentuează, amplificat de vînt, astfel de locații ale disperării și soluțiilor extreme au devenit soluția de urgență. Deși nu există statistici oficiale foarte exacte, numărul celor fără adăpost se spune că ar depăși cifra 200. O parte se aciuează prin subsoluri de blocuri cu locatari mai omenoși și înțelegători. Dar cei mai mulți rămîn ai străzii, ai nopților nemiloase și aspre. Abonați ai focurilor din incintele ghenelor de gunoi. Dîrele de funingine de pe pereții acestora pot alcătui o hartă în clar a locurilor în care se consumă astfel de drame individuale. A li se întinde o mînă de ajutor acestor năpăstuiți ar fi gestul cel mai firesc și mai omenesc cu putință. Dar ei rămîn singuri și abandonați în suferința lor tăcută, neînțeleasă și indiferentă.
în alte centre urbane, precum Capitala, dar și la Iași, Timișoara, Galați, organizații de caritate, creștine sau laice, administrațiile locale sînt preocupate de organizarea și amenajarea unor adăposturi – centre de asistență socială de urgență, chiar dacă cu rezolvări minimale – o încăpere încălzită, un pat curat, o cană de ceai fierbinte, o gustare. Nopțile le devin, astfel, mai umane, iar speranțele se întremează, chiar dacă numai pentru cîteva ore. Repetate, acestea devin o certitudine, un sprijin. Cu atît mai mult cu cît clienții focurilor de noapte sînt, de regulă, tineri, chiar adolescenți. Deocamdată nu s-au semnalat cazuri extreme, de oameni găsiți decedați sau afectați de degerături grave, dar timpul nu este trecut și nu lucrează în favoarea lor. Iar secțiile de urgență ale spitalelor fac cu greu față avalanșelor de solicitări din partea acestor semeni cu statut de paria. Cred că înainte de a se cheltui pe jocuri de artificii, pe concerte ale unor formații și soliști de renume sau pe cine știe ce compensații stimulatorii, o parte din banii comunitari ar putea fi folosiți pentru ajutorarea acestor amărîți prin amenajarea de adăposturi cît de cît omenești. Dumneavoastră, contribuabilii, în numele și folosul cărora se exercită guvernarea – administrarea locală, ce părere aveți?! și nu lucrează în favoarea lor. Iar secț

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!