Conflictul de muncă declanșat anul trecut de Federația Sanitas nu doar că nu s-a stins în urma negocierilor cu Ministerul Sănătății, dar a fost reactivat, săptămîna aceasta, deși cele două părți au ajuns la un consens și au încheiat chiar un acord de principiu. „Casa Națională de Asigurări de Sănătate și-a asumat responsabilitatea sumelor negociate, la fel și Ministerul Sănătății care a semnat acordul de principiu. Primul ministru însă a refuzat, în ședința de Guvern de miercuri, să semneze actul și a respins aprobarea Ordonanței de Guvern care cuprinde toate punctele negociate de noi. Am dat un ultim termen de acceptare și transpunere a revendicărilor noastre soluționate într-o Ordonanță de Guvern, pentru săptămîna viitoare, la următoarea ședință de Guvern. Dacă proiectul nu va fi acceptat, întreg sistemul sanitar va intra în grevă generală”, amenință liderul local al Sanitas, Aurel Crețu. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.