Iubitor de călătorii și mare cititor în prima tinerețe, Liviu Crețu, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Bacău, a reușit să trăiască, recent, o extraordinară aventură născută chiar din pasiunile sale: „întoarcerea în timp”!
Liviu Crețu a călătorit mult atît în țară, cît și în străinătate. Din tot ce a văzut, Grecia rămîne țara preferată… „M-a fascinat pur și simplu. Și nu prin ceea ce este ea acum, ci prin faptul că, odată ajuns acolo, am simțit că mă aflu cu adevărat pe un pămînt-început al civilizației. M-am trezit aruncat dintr-o dată în Antichitatea greacă” a mărturisit directorul Casei de Pensii. „Citind, copil fiind, Legendele Olimpului, îmi aduc aminte că încercam să construiesc imaginar acel tărîm. Ajuns în Grecia, mi-a venit să zîmbesc, poate trist, în fața Olimpului… Pentru că, în copilărie, eu găseam similitudine între acesta și dealul amărît din locul meu natal…”, a mai spus Crețu.
Chiar dacă e pasionat în continuare de călătorii, Liviu Crețu nu prea mai are timp acum de ele, deși speră să retrăiască fascinația Greciei… în ceea ce privește iubirea pentru literatură, directorul CJP a mărturisit sincer: „Din păcate, după ’90, facilitățile create de internet și televiziune m-au rupt de dragostea de carte; citesc și acum, dar doar ziare și literatura de specialitate…” (Mădălina ROTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.