Lumea românească

O maladie netratată: comunismul

Romulus Dan BUSNEA

După atîția ani de la dobîndirea cu sînge și suferință a mult rîvnitelor libertăți, este greu de suportat ideea că o mare parte a poporului român poate fi încă destul de ușor de manipulat și îngenuncheat de reprezentanții încă activi ai structurilor comuniste. La fel, nu poate fi înțeleasă nici răbdarea unui popor care, trecînd deja prin multe convulsii ale istoriei sale, mai speră că situația actuală se poate normaliza în contextul în care mulți neaveniți, escroci, securiști și activiști ai fostei nomenclaturi comuniste se perindă prin structurile puterii actuale, sau pe la conducerea așa-ziselor partide democratice. Noi înșiși sîntem uimiți de lipsa de reacție, de indiferența de care deseori dăm dovadă în fața jocurilor murdare țesute de cei care ne aburesc cu aceleași promisiuni de o viață și care de fapt, nu urmăresc decît propria îmbogățire și acapararea puterii, țeluri din care, restul omenirii, lipsește cu desăvîrșire. Există totuși o explicație și anume, faptul că timp de aproape 50 de ani ne-am aflat în perioada nefastă a expansiunii comuniste, care prin eliminarea în forță a partidelor politice și a îngrădirii credinței și a drepturilor Bisericii, a reușit instaurarea unui regim de teroare socială și ateism științific. La 18 ani de la un nou episod al istoriei, la noi nu s-a înțeles nici lecția și nici simțul istoriei. Un cercetător în ale comunismului a remarcat foarte bine că nenorocita sintagmă „care a făcut poliție politică”, i-a salvat pe securiști, colaboratori și informatori, atîta vreme cît n-au putut fi dovediți în arhivele bine păstrate – dar acolo unde noi să nu știm de ele, iar ei s-au cocoțat cu tupeu în structurile de vîrf. Și au ajuns atît de sus, chiar și cei care au avut un evident rol coercitiv, chiar și cei care au avut abjecta sarcină de a recruta tinerii ca informatori care să-și toarne părinții, colegii și profesorii. Credeți că acei comuniști care au lucrat în securitate, n-au făcut poliție politică? Toți acei securiști care-și spun cu mîndrie „patrioți”, au servit în realitate dictatura și nu România. Și mai grav este faptul că toți aceștia și-au bazat activitatea de zi cu zi pe tortură, internări psihiatrice, agresiune, șantaj, anihilarea martorilor și chiar spălarea creierelor. Dacă s-ar săpa ceva mai adînc la cazurile de corupție, cred că se va descoperi la fiecare dintre ăi mai mari corupți cel puțin un fost ofițer de securitate. Și ar fi cazul să fie luați la puricat și cei care au devalizat băncile – circa două miliarde de dolari. Recuperarea adevărului în jurul oligarhiei securisto-comuniste ar putea conduce și la măsuri mai ferme în recuperarea banilor. L-am auzit pe directorul Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului, istoricul Marius Oprea, declarînd că fostele structuri comuniste nu au dispărut, ci s-au privatizat, deoarece foștii activiști de partid și securiști au promovat în funcții și după 1989, inclusiv în magistratură, ori s-au apucat de afaceri. Din păcate acesta, n-a venit cu nici o noutate, ci doar a vrut să-i atenționeze pe cei în cauză că s-ar putea ca într-o bună zi să răspundă pentru faptele lor și să-și piardă fincțiile și privilegiile. însă, boala numită comunism poate fi tratată și definitiv înlăturată, cît încă nu este prea tîrziu, aplicîndu-i cel mai puternic medicament: lustrația. Este imperioasă o astfel de măsură, atît timp cît regimul totalitar și brațul său înarmat au fost marcate de crime abominabile și violări grosolane ale drepturilor omului. Separarea de cruntul trecut se poate realiza doar printr-o Lege a lustrației, potrivit căreia nomenclaturiștii și securiștii nu mai au voie să acceadă în posturi publice. Dacă țineți minte, acestă problemă a fost inclusă în punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, dar nomenclaturișii s-au făcut că plouă și ne-am trezit cu sufocantul asalt în administrație și în alte posturi cheie, al compromisurilor. De peste doi ani, Legea lustrației se află pe birourile Parlamentului, dar ca întotdeauna cînd trebuie să se pună ceva important în practică, se găsesc felurite motive de amînare sau chiar stopare a unor astfel de inițiative. Este posibil ca această amînare să-și găsească explicația în faptul că anul 2008 este un an electoral, iar Legea Lustrației se poate transforma într-un instrument al unei prime curățiri a societății de politicieni care și înainte, și după revoluție au deținut frîiele puterii. Pînă cînd această lege va fi aprobată, populația nu va afla decît firimituri din istoria de ieri și de azi a comunismului, în timp ce mulți torționari îș vor trăi în liniște viața alături de victime, iar noi vom avea aceeași răbdare și speranță că lucrurile vor evolua spre bine, pentru că, niciodată nu-i prea tîrziu, nu-i așa? Sau poate că, din experiența și perspectiva istorică, ar trebui să conștientizăm că pentru unele generații, uneori poate fi prea tîrziu pentru schimbarea unui destin.ansiunii comuniste, care

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!