Aproape 10% dintre elevii care frecventează Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău sînt dornici să învețe să-și dezvolte propria afacere. Nu mai puțin de 75 de adolescenți din acest colegiu și-au manifestat intenția să participe la cursurile care au drept temă „Ghidul liceenilor în afaceri și carieră”. „Noi avem 25 de locuri alocate pentru acest proiect, iar elevii înscriși au fost de trei ori mai mulți. în aceste condiții, am fost nevoiți să dăm un baraj, pentru a-i selecta pe cei mai interesați dintre ei”, spune Gabriel Andrei, directorul Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău. Cei 75 de elevi înscriși au susținut un test în limba engleză a cărui temă a fost legată de afaceri. Proiectul „Ghidul liceenilor în afaceri și carieră” este finanțat de Guvernul Marii Britanii, prin Departamentul de Dezvoltare Internațională, cu suma de 25.000 de lire sterline și se va desfășura, în paralel, în orașele Bacău, Suceava, Piatra Neamț și Vaslui. Scopul cursurilor este acela ca liceenii să învețe să-și identifice aptitudinile, să întocmească o scrisoare de intenție și un CV de succes, să se prezinte la interviu, să-și dezvolte capacitățile și cum să demareze planuri de afaceri. Cursurile vor fi susținute de traineri din Irlanda de Nord și se vor desfășura numai în limba engleză. în județul Bacău vor fi incluși în proiect 300 de liceeni. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.