Deputatul Vasile Budacă (PSD) anunță că Parlamentul a adoptat o modificare a Legii fondului funciar nr. 18/1991, care simplifică procedura prin care proprietarii caselor construite pot obține dreptul de proprietate și asupra terenului aferent locuinței și curții.
Potrivit parlamentarului, în multe localități din România există situații în care oamenii dețin case construite de zeci de ani, uneori chiar înainte de 1990, însă terenul de sub locuință sau curtea aferentă nu figurează în proprietatea lor, fiind în continuare înregistrat la stat sau la primărie.
Modificarea vizează art. 27 alin. (2³) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 și stabilește mai clar procedura prin care proprietarii pot solicita stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent casei, curții și anexelor gospodărești.
Săptămâna aceasta, în Parlament, am votat o lege care aduce o modificare punctuală la Legea fondului funciar nr. 18/1991, mai exact la art. 27 alin. (2³).
Întâlnim multe situații în România în care oamenii au case construite de zeci de ani – uneori dinainte de 1990 – dar terenul de sub casă sau curtea din jur nu este trecut clar în proprietatea lor. Casa este a lor, dar terenul apare încă la stat sau la primărie.
Modificarea votată clarifică procedura de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent locuinței.
Pe scurt, legea spune că proprietarii caselor construite înainte de 1990 pot solicita stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent casei, curții și anexelor gospodărești, dacă terenul este în intravilan și nu există alte revendicări asupra lui.
Documentația se verifică potrivit legislației fondului funciar, iar dreptul de proprietate se stabilește prin ordin al prefectului, pe baza actelor validate conform legii.
Scopul este ca oamenii să își poată reglementa situația proprietății – și casa, și terenul de sub ea – fără a fi plimbați ani de zile de la o instituție la alta.
- deputat Vasile Budacă

Domnule Budaca,e salutara ideea dv. Dar….la Onesti comisia de fond funciar care trebuie sa „filtreze” cererile nu s-a intrunit de 3 ani.
Asa ca daca nu ati modificat si regulamentul de functionare a comisiilor, cu termene clare si mai ales SANCTIUNUI, totul nu e decat o chestiune moarta din start