Drumul expres Bacău – Piatra Neamț, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Moldova, riscă să intre într-un blocaj juridic major, după ce trei constructori au deschis procese în instanță împotriva rezultatului licitației.
Este vorba despre companiile UMB (prin asocierea SA&PE Construct – Tehnostrade – Spedition UMB), Bog’Art și asocierea formată din Precon Transilvania – Automagistral – Pivden – Conextrust, care contestă atribuirea contractului către firma Danlin XXL. Toate cele trei contestații au fost inițial respinse de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, însă constructorii au decis să atace decizia la Curtea de Apel București.
Citește și „Licitație cu scandal la DEx Bacău-Piatra Neamț. Câștigătoarea Danlin XXL a cerut cu 120 milioane euro mai mult decât firma cu cea mai bună ofertă financiară”
Până în acest moment, instanța a stabilit termen de judecată doar pentru contestația depusă de asocierea condusă de Precon Transilvania, proces programat pentru 27 martie, în timp ce celelalte două dosare urmează să primească termene.
Licitația a fost câștigată „la limită” de Danlin XXL, cu un punctaj superior cu doar 1,81 puncte față de Bog’Art, diferența fiind făcută de oferta financiară. Valoarea contractului este de aproximativ 5,2 miliarde de lei, semnificativ sub estimarea inițială de circa 6,7 miliarde de lei.
Contestatarii ridică însă semne de întrebare privind realismul acestei oferte, susținând că prețurile propuse pentru lucrări ar fi „semnificativ diminuate” și că nu sunt susținute de o planificare coerentă a execuției. De asemenea, unele asocieri reclamă modul în care au fost evaluate ofertele și respingerea propriilor propuneri pe criterii considerate nejustificate.
Miza este una uriașă: proiectul, estimat la peste un miliard de euro, presupune construirea a aproximativ 51 de kilometri de drum expres care ar urma să lege Piatra Neamț de Autostrada Moldovei A7. Până la o decizie definitivă a instanței, există riscul ca semnarea contractului și începerea lucrărilor să fie amânate din nou.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.