~2 min lectură 1 comentariu

Parcare cu plată la SJU Bacău, în teste. Măsura, luată pentru reducerea ocupării abuzive a locurilor destinate pacienților și vizitatorilor

Andra Juverdeanu

Spitalul Județean de Urgență Bacău introduce un sistem de parcare cu plată, menit să fluidizeze accesul pacienților și al aparținătorilor. În acest moment, sistemul se află în fază de testare, iar tarifele nu au fost încă stabilite.

Decizia vine în contextul unor probleme persistente legate de ocuparea îndelungată a locurilor de parcare – multe dintre acestea sunt utilizate de persoane fără legătură directă cu actul medical sau de șoferi care staționează excesiv, ceea ce îngreunează accesul celor care au cu adevărat nevoie de servicii medicale.

Într-un mediu unde timpul poate fi esențial, lipsa locurilor disponibile generează întârzieri și stres suplimentar pentru pacienți. Noul sistem de parcare cu plată are ca obiectiv principal descurajarea staționării pe termen lung și încurajarea unei rotații mai rapide a mașinilor. Astfel, cei care ajung la spital pentru consultații, investigații sau urgențe ar putea găsi mai ușor un loc liber în apropierea unității, se arată într-un comunicat al SJU Bacău.

Măsura nu este una singulară. Sisteme similare funcționează deja în alte spitale din țară (ex. Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca) și au contribuit atât la reducerea aglomerației, cât și la o utilizare mai eficientă a spațiului disponibil. Modelul este considerat unul adaptat nevoilor actuale din marile unități medicale.

Reprezentanții SJU Bacău precizează că implementarea parcării cu plată nu este doar o decizie administrativă, ci o intervenție necesară pentru îmbunătățirea accesului la servicii medicale.

  •  Primele 30 de minute vor fi gratuite — interval destinat activităților de scurtă durată: aducerea sau preluarea unui pacient, transportul bagajelor sau alte activități care nu necesită staționare prelungită.
  •  Automatele de plată sunt amplasate în parcările principale, în puncte vizibile, semnalizate corespunzător, astfel încât accesul la acestea să fie facil.
  •  Vor fi disponibile mai multe modalități de plată, pentru a simplifica pe cât posibil procesul.

Deocamdată, proiectul se află în etapa de testare, iar detalii precum tarifele și modalitatea exactă de plată urmează să fie stabilite ulterior.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    AMBIDEXTRU
    22 aprilie 2026, 11:15
    0

    Noroc de PSD ca a facut parcare cu plata pentru spitalul Sfanta Maria, in cele din urma acum e sub acoperamantul Consiliului Judetean. Nihil Sine Deo!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.