DAȚI-MI CUVÎNTUL! Ramazan pe termen lung

Redacția Ziarul de Bacău

Nu s-au terminat bine alegerile locale cu cortegiul lor de violențe, scandaluri și șantaje, că a și-nceput campania electorală (mascată, bineînțeles), pentru alegerile din toamnă. Deja au început să circule noile promisiuni pentru categoriile defavorizate: majorarea salariilor, a pensiilor, a ajutoarelor sociale, calculatoare pentru elevii și studenții ai căror părinți au venituri mici etc.

De asemenea, se bate multă monedă pe tema aderării și alinierii noastre la UE, ca și cum aceasta ar fi un Pămînt al Făgăduinței, ignorîndu-se, cu bună știință, că agricultura și justiția sînt tot așa cum au fost și pînă acum. Și-apoi, la ce să ne „aliniem”, domnilor politicieni de trei parale din PSD? Poate la prețurile lor, care ne vor nenoroci de-abinelea, condamnîndu-ne astfel la un ramazan pe termen lung, încît cel de astăzi ar fi doar un preludiu pe lîngă cel ce ne așteaptă?

Vecinii noștri, ungurii, deja sînt înspăimîntați. Zilnic trec granița la noi cu sutele pentru a-și face fel de fel de cumpărături pe care la ei în țară nu și le mai pot permite de cînd prețurile „s-au aliniat” la cele europene, deși salariile și pensiile lor sînt duble față de ale noastre. În alte țări occidentale, printre care și Suedia, hotărîrea privind aderarea la UE a luat-o poporul prin referenum, după ce a fost în prealabil informat asupra avantajelor și dezavantajelor, iar răspunsul poporului a fost negativ. Dar despre asta, nimeni dintre guvernanții noștri, sau partidul de la Putere, nu suflă o vorbă. De ce? Poporul român nu trebuie să știe ce-l așteaptă? Sau poporului trebuie să i se spună doar ce le convine guvernanților? Greșeală! Atunci unde este transparența de care se tot vorbește? „Omul nu mai poate fi indiferent față de politică”, ne spune filosoful german Karl Jaspers, în „Condiții și posibilități ale unui nou umanism”. „Oricine trăiește în colectivitatea sa trebuie să se decidă în lupta pentru realitatea politică viitoare. (…) Căci politica devine astăzi pentru mulți oameni ceva absolut. Dacă sînt dominați de atracția pentru forță, ei au considerație față de ei înșiși numai dacă aparțin unei mari puteri, iar față de alții numai dacă în spatele lor se află Puterea. Restul, consideră ei, este vorbărie goală. Pentru astfel de oameni limba este un mod esențial, un instrument pentru dobîndirea puterii asupra altora sau pentru a o dovedi, gîndirea lor este avocățească, sofisticată, servind drept permanent pentru putere. Elanul vieții lor, pînă în gesturi și ton, este legat de conștiința puterii”.

Ei bine, stimați cititori, nu vi se pare că această descriere se potrivește întocmai cu felul de-a fi al politicienilor noștri din PSD, care l-au avut pînă după primul tur al alegerilor locale? Din punctul meu de vedere, se aseamănă ca două picături de apă. Doar după primul tur al alegerilor au „împrumutat” o față mai umană, făcînd o întoarcere de 180 de grade, dar asta nu mai poate înșela pe nimeni. Lupul își schimbă părul, dar năravul ba, spune un vechi proverb bătrînesc.

În disperare de cauză, văzînd că și Moldova a început să se trezească la adevăr, ar fi dispuși să promită orice pentru a deține monopolul Puterii, spre a ascunde de ochii lumii multele dedesubturi pe care nu le știm. Nu se zbat ei pentru a rămîne la conducere doar din dorința de-a servi țara, cu acest popor amărît, să fim bine înțeleși! Dacă unii reprezentanți ai politicii guvernamentale, ori simpatizanții lor, se întreabă ce am oare cu politica lor?, le pot răspunde pe această cale că am o mare aversiune împotriva oricărei politici duplicitare, a oricărei politici axată pe neadevăruri (ca să nu spun pe minciună), spre a ademeni poporul, indiferent de denumirea partidului. Am spus-o și am scris în acest sens și în perioada fostului regim totalitar, în anumite situații, care puteau să mă coste libertatea; însă, constatîndu-se că am avut dreptate, cu toată înverșunarea celor vizați, nu mi s-a întîmplat nimic. Mi-am atras doar ura lor, la fel ca și acum, deoarece adevărul supără pe cei care-l ocolesc. Să nu se uite, însă, că vremurile disperate cer măsuri disperate, care pot duce la schimbarea Puterii la alegerile generale! (Aurel BERARU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.