~5 min lectură • 2 comentarii

Preotul Adrian Frunză va fi condus pe ultimul drum. Protoieria Bacău a anunțat programul slujbelor. Mesaj emoționant al lui IPS Ioachim Băcăuanul

Gabi MIHAI

Comunitatea din Luncani și întreaga Protoierie Bacău sunt în doliu după moartea tragică a preotului Adrian Constantin Frunză, care și-a pierdut viața miercuri, 3 iunie, într-un accident rutier produs la Valea Budului. La o zi după tragedie, Protoieria Bacău a publicat un amplu mesaj omagial și programul slujbelor de rămas-bun dedicate preotului. 

Potrivit reprezentanților Bisericii, părintele Adrian Frunză s-a născut la 2 decembrie 1978 și a absolvit Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman în anul 1998. Ulterior, a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, fiind licențiat în Teologie Pastorală. A slujit în mai multe parohii din județul Bacău, iar în ultimii ani a fost preot la Parohia Luncani, unde era apreciat de credincioși pentru activitatea sa pastorală și socială. 

În mesajul publicat după deces, Protoieria Bacău îl descrie drept „tată, soț, duhovnic și neobosit slujitor al Sfântului Altar”, subliniind că și-a dedicat viața slujirii Bisericii și comunității. 

Moartea sa a survenit în urma unui accident produs pe DN 2G Bacău – Moinești, în zona Valea Budului, unde motocicleta pe care o conducea a intrat în coliziune cu un autoturism. În ciuda intervenției echipajelor medicale, viața preotului nu a mai putut fi salvată. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia. 

Potrivit anunțului Protoieriei Bacău, slujbele de priveghere vor avea loc la Biserica „Sfântul Dumitru” din Luncani, iar înmormântarea este programată sâmbătă, 6 iunie. La ceremonii sunt așteptați atât credincioșii din parohie, cât și numeroși preoți și apropiați ai familiei. Slujba stâlpilor va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop IOACHIM

Moartea părintelui Adrian Frunză, la doar 48 de ani, a provocat un val de mesaje de condoleanțe din partea clerului, a credincioșilor și a celor care l-au cunoscut de-a lungul activității sale pastorale.

Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim:

„Am aflat cu nespusă durere despre plecarea timpurie din lumea aceasta, în data de 3 iunie 2026, a unuia dintre tinerii preoți destoinici ai Eparhiei Romanului și Bacăului. Moartea fulgerătoare a preotului Frunză Adrian Constantin, la vârsta de doar 48 de ani, a lăsat în urmă multă durere în sufletul soției sale, prezbitera Simona, și al celor doi copii ai săi, Ștefan-Adrian și Alexandra-Maria, dar și în inimile enoriașilor pe care i-a păstorit timp de 27 de ani.

A fost un preot cu alese calități sufletești, implicat în numeroase activități pastoral-duhovnicești și social-filantropice, râvnitor, apropiat de enoriașii săi, mereu în preajma celor aflați în suferință, implicat în multe proiecte educaționale dedicate tinerilor, dar și în lucrări de înfrumusețare a lăcașurilor de cult din cele trei parohii unde și-a desfășurat activitatea; un preot care a îndeplinit cu pricepere și responsabilitate slujirea preoțească, ancorat în realitatea misiunii sacerdotale.

Părintele Adrian Frunză nu a fost doar preotul comunităților pe care le-a păstorit, ci și un adevărat părinte sufletesc pentru mulți dintre cei care l-au cunoscut. A fost un om bun, cu inimă milostivă și suflet profund, care s-a dedicat semenilor săi, fiind un sprijin în momentele de încercare, un sfătuitor în clipele de cumpănă și un îndrumător pentru cei aflați în căutarea unui răspuns sau a unei alinări sufletești.

A fost un părinte sufletesc care a încercat întotdeauna să găsească o soluție pentru orice problemă, care a oferit ajutor fără să aștepte nimic în schimb și care a știut să aducă speranță acolo unde durerea și descurajarea păreau să fi pus stăpânire pe sufletele fiilor și fiicelor duhovnicești. Bunătatea, răbdarea și căldura sa sufletească au lăsat urme adânci în inimile tuturor celor care l-au întâlnit. Harnic, onest, săritor și calm, părintele Adrian a reprezentat pentru mulți o adevărată icoană vie a slujirii creștine, răspândind în jurul său credință, iubire și încredere. Lumina pe care a purtat-o în sufletul său și-a găsit expresia în faptele sale, în grija față de oameni și în devotamentul cu care și-a împlinit misiunea preoțească.

După 27 de ani de pastorație în mijlocul credincioșilor din parohiile Căbești II, Fruntești și Luncani din Protopopiatul Bacău, părintele Frunză Adrian Constantin a fost chemat de Dumnezeu în Biserica Triumfătoare.

Avem nădejde că pentru activitatea sa misionară, pentru dragostea arătată oamenilor și pentru jertfelnicia lucrării sale, vrednicul slujitor al Sfântului Altar va fi așezat în soborul preoților din ierarhia cerească, pentru a sluji Liturghia Cerească sub protia Arhiereului Celui Veșnic, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

În aceste momente de adâncă suferință, adresăm membrilor familiei îndoliate cele mai profunde gânduri de compasiune, rugând pe Hristos Domnul să le dăruiască puterea de a purta cu credință și nădejde incomensurabila durere prin care le este dat să treacă. Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul tânărului și destoinicului Său slujitor în Împărăția Cerurilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Dumnezeu să-l odihnească!”

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. v
    valentin colonesti
    4 iunie 2026, 04:24
    0

    Dumnezeu sa il ierte !!! Mare durere si mare pierdere !!! Putere familiei si drum lin catre ceruri parinte !!!

  2. I
    Iojut
    4 iunie 2026, 13:26
    0

    Dzeu sa il ierte!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.