Într-o recentă emisiune televizată, care a avut ca temă „Social – Democrația în România”, s-a pornit de la remarca regretatului și remarcabilului istoric al culturii românești din ultimele două secole, Zeno Ornea: „Dar cine nu știe că regimul comunist – încă de pe vremea lui Gheorghiu-Dej și apoi, masiv, sub cel ceaușist – n-a avut mai nimic comun cu doctrina socialistă genuină și nici cu stînga tradițională social-democrată…”?! În orice caz, cu „stînga tradițională social-democrată” regimul comunist n-a avut, pe toată durata lui, nici o legătură, avîndu-se în vedere aici implicațiile programatice, ca și cele practice, oamenii, anumite influențe, adică relațiile interne și nu cele între PCR și astfel de partide din Occident.
Probabil că nu vom reuși niciodată să evaluăm toate consecințele care decurg din perioada comunistă. Există însă cîteva aspecte de ordin general a căror influență persistă și azi în mentalitatea românilor și care sînt deosebit de relevante pentru opțiunile electorale ale acestora. Ne aducem aminte că idealul doctrinei comuniste era acela de a transforma statul într-o entitate care să preia toate problemele și grijile cetățenilor săi și să se ocupe de rezolvarea promptă a acestora, singura responsabilitate a indivizilor fiind, potrivit idealului comunist, aceea de a munci și de a se bucura din plin de roadele acestei munci. Toate celelalte aspecte legate de inițiativă, dezvoltare eficientă, performantă sau perfecționare reveneau statului. Sigur că reprezentarea simbolică era întruchipată de PCR, cu precădere de liderul său, „marele om de stat” Nicolae Ceaușescu. Dar efectul care s-a perpetuat în timp a fost acela al unei accentuate depersonalizări imprimate cetățeanului, care vedea în stat acel părinte grijuliu ce era în stare să-i rezolve toate problemele sale existențiale. În mod normal acest raport a condus la o relație de dependență a cetățeanului față de stat, fiindcă statul era cel care dădea apă caldă, curent electric, mîncare, asistență medicală, bilete de odihnă, nu-i așa?! Astfel că timp de 45 de ani românilor li s-a spus că acest stat -părinte este un stat „socialist multilateral dezvoltat aflat pe drumul consolidării idealului omenirii, comunismul epocii de aur”. Drept urmare „termenul de socialist” – cu derivațiile sale de „social” sau „socialism” – a căpătat o conotație aparte, generînd însă și o serie de confuzii. Orice cuvînt care conținea rădăcina „social” evoca, mai mult sau mai puțin, simbolul statului „părinte”.
După 1989 termenul de „socialist” a apărut într-o nouă formulă: social-democrația. Prin această asociere de termeni pentru foarte mulți români plini de speranță statul – părinte a căpătat o față umană. Confuzia apărută destul de des între comunism și socialism sau între socialism și social-democrație a fost accentuată de faptul că mulți lideri sociali-democrați post-decembriști proveneau din fostul aparat administrativ al statului-părinte. Iar în mentalitatea românilor persistă convingerea că statul trebuie să rezolve cele mai multe din problemele lor existențiale.
Ca o consecință, liberalismul a devenit astăzi o excepție, cel puțin în România, întrucît acesta susține, de regulă, că organizarea unei societăți e posibilă lăsînd indivizilor libertatea de a-și orîndui viața în raport cu statul, căruia îi revine doar rolul de protector al libertății, conducînd astfel la un echilibru al pieței și la binele general. Și asta în timp ce simbolul socialismului domină, plin de infatuare, restul spectrului politic în forme mai radicale sau mai moderate. Un cunoscut lider al social democrației europene aprecia că „social-democrația tinde să creeze o societate în care fiecare om își poate dezvolta în modul cel mai liber posibil personalitatea și poate participa la viața politică, economică și culturală a umanității ca membru al comunității, în condițiile în care libertatea și dreptatea se intercondiționează!”
În mod tradițional, valorile fundamentale ale social-democrației sînt libertatea, justiția socială și solidaritatea. În ultima perioadă – așa cum se spunea în dezbaterea televizată – a avut loc o reevaluare a valorilor redistributive ale social-democrației printr-o deschidere mult mai mare spre valorile liberalismului economic, care presupun reducerea într-o mare măsură a implicării statului în procesele economice. Politica de tip social-democrat are, însă, în România un pronunțat caracter discursiv prin abordarea unor teme foarte generale.
Faptul că social-democrația românească s-a dovedit incapabilă să formuleze o ofertă pragmatică, orientată în primul rînd pe politici publice este scoasă în evidență de atenția excesivă acordată limbajului politic. Și ne vom convinge că este așa dacă vom compara activitatea guvernamentală cu slaba ofertă concretă, regăsită la nivelul temelor de tip administrativ. Pe parcursul diferitelor guvernări PDSR s-a concentrat în genere pe redistribuirea sărăciei prin promovarea unor politici de supraviețuire în defavoarea creării de oportunități de dezvoltare – ceea ce a adîncit problemele sociale -, iar participarea PD la guvernare nu a determinat impunerea unor politici publice serioase de orientare social democrată modernă. Protecția socială a fost abordată în aceeași tradiție a măsurilor populiste, nocive pe termen mediu și lung, care în fapt nu au nimic comun cu politicile active promovate de partidele social-democratice europene. Marile probleme legate de accesul la educație, asigurarea unor servicii de sănătate echitabile sau problemele familiei au devenit teme situate la periferia agendei guvernamentale a „social-democraților români”.
Deocamdată social-democrația din România se află cu multe alte probleme în stadiul de proiect și nu constituie o realitate închegată, bazată pe o ofertă politică pragmatică care să răspundă așteptărilor amărăștenilor de cetățeni. Din păcate, în perioada post-comunistă social-democrația nu a fost decît un clișeu ideologic, un refren dominant al momentului. Și aceasta și datorită faptului că social-democrația domină scena politică a Uniunii Europene, ceea ce nu putea să nu fie o condiție supusă adaptării la spațiul românesc, bineînțeles cu diferențele de rigoare prezentate într-o emisiune care, ca multe altele, a încercat să pătrundă în hățișurile politicii românești. Limpede este că pe undeva totul poate fi blocat, încurajîndu-se o singură direcție: sfera de influiență contrară spiritului liber, iar social-democrația nu salvează România! (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns