~2 min lectură 0 comentarii

VIDEO: Un tânăr din Bacău, grav rănit în incendiul din Bruxelles. MAE confirmă că un român a murit și altul este internat cu arsuri severe

Redacția Ziarul de Bacău

Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Bacău se află internat în stare gravă la spitalul de arși din Bruxelles, după incendiul izbucnit marți într-o clădire rezidențială aflată în renovare. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că doi cetățeni români se numără printre victimele tragediei: unul și-a pierdut viața, iar celălalt este grav rănit.

Potrivit informațiilor confirmate de MAE, românul decedat este un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, originar din Cernăuți, care avea dublă cetățenie, română și ucraineană.

Cea de-a doua victimă este un tânăr de 20 de ani din Bacău, care a suferit arsuri pe aproximativ jumătate din suprafața corpului. Acesta este internat într-o unitate medicală specializată în tratarea marilor arși din capitala Belgiei.

„Reprezentanții misiunii diplomatice mențin situația în atenție, se află în legătură permanentă cu autoritățile competente belgiene, inclusiv cu unitatea medicală unde este internat cetățeanul român rănit, și sunt pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Incendiul a izbucnit marți, 14 iulie, într-o clădire rezidențială aflată în curs de renovare din Bruxelles, unde lucrau peste 200 de muncitori. Potrivit autorităților belgiene, citate de Agerpres și AFP, cel puțin șase persoane și-au pierdut viața în urma tragediei.

În cursul după-amiezii, regele Philippe al Belgiei și premierul Bart De Wever au vizitat locul tragediei, în zona Place de Brouckère din Bruxelles.

Autoritățile belgiene continuă ancheta pentru a stabili cauzele incendiului.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.