~3 min lectură 5 comentarii

Performanță pentru un tânăr din Bacău: a fost admis la specializarea Parașutiști, unde au fost doar 10 locuri la nivel național

Andra Juverdeanu

Un tânăr din Bacău și-a împlinit visul de a urma cariera militară ca parașutist, după ce a fost admis la Facultatea de Științe Militare din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Dragoș Bereș este singurul absolvent al Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” admis anul acesta la specializarea Parașutiști, unde au fost disponibile doar zece locuri la nivel național.

Performanța obținută de băcăuan vine în urma celor patru ani petrecuți la colegiul militar din Câmpulung Moldovenesc, perioadă în care s-a remarcat prin disciplină, rezultate bune și implicare în activitățile instituției. În calitate de elev gradat, a avut responsabilități de conducere, reușind în același timp să își păstreze pasiunea pentru folclor și să participe la numeroase activități culturale.

„De-a lungul celor 4 ani de liceu am învățat că visurile se împlinesc, indiferent cât de departe par acestea. Recunosc, mi-am dorit din tot sufletul să intru la prima opțiune, la Parașutiști, știind totuși că sunt doar 10 locuri, iar concurența este una ridicată. Astfel mi-am demonstrat mai întâi mie că visurile se împlinesc, dar și lui Dragoș din clasa a 9-a, care de abia se înscrisese în cadrul ansamblului și își făcea griji cu privire la cât de greu va fi să mențină învățatul și pasiunea pe același loc. Totul a fost posibil într-un final! Mi-am dat seama prea târziu că singurul care îmi punea piedici eram eu, nu funcția de elev plutonier, care uneori îmi consuma toată energia, nu pasiunea pentru dansul popular și orgă, ci propriile mele gânduri. Faptul că voi deveni parașutist nu reprezintă doar o meserie pentru mine, reprezintă pasiunea pe care o am pentru experiențe pline de adrenalină, pasiunea pe care am descoperit-o de când eram mic și vedeam salturile parașutiștilor COMANDO din Bacău, locul de unde provin.””, a declarat Dragoș Bereș.

Dragoș Bereș le transmite și un mesaj celor care își doresc să urmeze o carieră militară: să își stabilească obiective îndrăznețe și să nu renunțe din cauza dificultăților: „Dragi colegi mai mici, țintiți cât mai sus, chiar «spre cer» aș putea spune, pentru cei ce își doresc astfel de specializări. Nu lăsați gândurile negative să vă influențeze ambiția! Indiferent de cât de multe activități aveți în acest moment, continuați să le îndrăgiți, punând accent în continuare pe învățat. Dacă sunteți elevi gradați, bucurați-vă de momentele frumoase alături de plutonul sau de compania de care sunteți responsabili. Totul este posibil, locul în care sunteți meniți să ajungeți este deja «rezervat» pentru voi. Cu credință, muncă și sprijinul lui Dumnezeu, veți reuși!”

Reușita băcăuanului confirmă nivelul de pregătire oferit de Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” și îl transformă pe Dragoș Bereș într-un exemplu pentru tinerii care își doresc o carieră în Armata României.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Baba Sâc
    27 iulie 2026, 16:22
    0

    Felicitări tinere, ambiția și determinarea(a tinerilor din ziua de azi care cică nu știu și nu vor să facă ceva conform afirmațiilor generalilor în rezervă) demonstrează(a câta oară) că există speranță pentru viitor!

  2. A
    Andrei
    28 iulie 2026, 03:56
    0

    Succes in cariera copile, ai mare curaj! 🙂

  3. v
    valentin col
    28 iulie 2026, 04:40
    0

    Tinere felicitari si mult succes in viata !!!

  4. C
    Cătălin
    28 iulie 2026, 12:40
    0

    Hmmm ,de la ambiție până a deveni parasutist,este cale lungă probabil infanterie a devenit armă de fugă pentru tineri ,dar a fi parasutist este de 3 ori infanterie ,genial ca specialist ,cercetaș recunoscut ,oricum dacă consideră că îndeplinește una doar una din condiții merită aprecierea …unui instructor parasutist..ca mine,oricum felicitări ne întâlnim la Buzău să-ți testez ..performanțele,respect

    1. B
      Baba Sâc
      28 iulie 2026, 13:16 răspuns pentru @Cătălin
      0

      Este clar dle îl veți”tăvăli”până îi scoateți ambiția din cap,pe bune?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.