Un incident șocant a avut loc în stația CFR Galbeni din județul Bacău. Potrivit CFR Infrastructură Iași, un impiegat de mișcare, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a fost agresat fizic de o persoană din afara companiei.
Potrivit informațiilor existente la acest moment, agresorul a pătruns fără drept în Biroul de Mișcare și a lovit-o pe angajata CFR, în zona capului, cu receptorul telefonic. De asemenea, în urma incidentului au fost deteriorate monitorul calculatorului și telefonul de serviciu.
Victima nu a avut nevoie de îngrijiri de urgență, însă în urma controlului medical efectuat la o unitate medicală din municipiul Bacău i s-au acordat două zile de concediu medical.
În cauză au fost sesizate organele competente, care desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului și dispunerea măsurilor legale.
SRCF Iași manifestă toleranță zero față de orice act de violență îndreptat împotriva angajaților săi. Orice agresiune, amenințare sau faptă de natură să pună în pericol integritatea personalului ori să afecteze desfășurarea în siguranță a activității feroviare va fi sesizată de îndată instituțiilor competente. Totodată, compania va acorda întregul sprijin necesar angajaților săi și va coopera cu autoritățile pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, în condițiile legii.
Siguranța angajaților noștri, care asigură zilnic desfășurarea circulației feroviare în condiții de siguranță, reprezintă o prioritate permanentă pentru Sucursala Regională de Căi Ferate Iași.
- CFR Infrastructură Iași

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.